Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

marți, 15 martie 2011

SaLuSa, 14-Martie-2011

Va cerem sa ramaneti calmi si sa aflati ca nu este adevarat ca sfarsitul lumii are loc. Sub nici o circumstanta, ea nu va fi distrusa si nici macar impactata serios, fie prin circumstante naturale sau provocate de om.

Dorinta noastra este sa trecem peste ultimele obstacole, care intarzie Dezvaluirea, acesta fiind un eveniment vital, care afecteaza pe atat de multi altii. Este momentul unei astfel de uniuni si voi cu siguranta ne veti intalni pe noi, Familia voastra Spatiala si stramosii vostrii din Pamantul Interior.

Amintiti-va ca noi suntem cu voi in permanenta, in Iubire si in Lumina.




SaLuSa, 14-Martie-2011


Dragilor, trebuie sa mentionam cutremurul masiv din Japonia, care a fost urmat de un altul in Noua Zeelanda. Acolo unde aveti tari, care se afla in zone vizate de cutremure si mai exact pe Inelul de Foc, va aflati pe un butoi de pulbere, existand oricand sansa unui mare cutremur, fie prin mijloace naturale ori provocate de om. Intr-o perioda in care Mama Pamant isi restructureaza suprafata, va puteti astepta prin urmare la convulsii majore. In cazul Japoniei acest potential exista, deoarece placile tectonice trec una pe sub cealalta si ca rezultat, (Japonia, n.t.) poate sa dispara sub valuri. Deci suntem recunoscatori ca scenariul cel mai sumbru nu s-a petrecut si avem intreaga simpatie si compasiune pentru acele dragi suflete care au fost afectate. Nu este locul nostru sa intervenim, insa ne este permis, acolo unde este posibil sa diminuam efectele. Uneori trebuie sa facem fata nevoilor Mamei Pamant si curatirea trebuie sa aiba loc, daca este posibil, inainte de Ascensiune, si dupa cum ati observat, pregatirile se accelereaza. In urma unor asemenea dezastre ramane minunata posibilitate pentru Omenire de a se ajuta, unindu-se spre a cimenta relatii de prietenie atat de importante pentru viitorul apropiat. S-a mentionat inainte ca toate sufletele care trec dincolo, ca rezultat al acestor traume, sunt cu atentie ajutate si tratate cu multa iubire. Ele se recupereaza foarte repede si pot sa ajute, fiind reunite cu familiile si prietenii lor.


In general, ceea ce vedeti pe mapamond face parte din curatirea finala, care trebuie sa iba loc foarte curand si veti vedea obiectivul final, in ceea ce se va petrece. Intr-o anumita faza, din viitorul nu prea indepartat, noi ne vom alatura voua si atunci voi veti putea primi intregul ajutor pe care noi vi-l putem acorda impreuna cu detaliile a ceea ce trebuie sa fie realizat, pentru a va propulsa rapid mai departe. Pana in momentul in care sa putem sa ne punem cu totii in miscare, lucrurile vor parea sa fie dislocate si haotice, dar in ciuda aparentelor, un plan clar si precis se afla in miscare. Doar ca pentru moment, noi nu putem dezvalui detaliile actiunilor noastre. Schimbarile guvernamentale sunt cu siguranta esentiale, pentru a ne da abilitatea de a lucra cu voi si ultimii dintre oligarhi vor trebui si vor fi inlaturati, pentru a nu mai putea sa interfereze cu planurile noastre, menite a va elibera de sub controlul acestora. De fapt, ei au fost neutralizati intr-o importanta masura, ei nemaiputand sa influenteze sau sa comande evenimentele, asa cum au facut-o in trecut. Aliatii nostri au infiltrat locatiile lor si au prevenit cu succes expansiunea activitatilor acestora. Cu ei tinuti sub control, noi vom putea inainta impreuna cu voi si oricine urmareste si este atent, va observa directia in care ne vom indrepta.


Trebuie sa mentionam din nou elementul frica, ce se face simtit in aceste vremuri, ca cele pe care le experimentati. Va cerem sa ramaneti calmi si sa aflati ca nu este adevarat ca sfarsitul lumii are loc. Sub nici o circumstanta, ea nu va fi distrusa si nici macar impactata serios, fie prin circumstante naturale sau provocate de om. Aceste lucruri sunt sub controlul nostru si ne aflam aici pentru a ne asigura ca ciclul va fi complet, dupa cum a fost decretat de catre divinitate. Adeseori predictiile la care se face referire, pentru a sublinia evenimente cataclismice, apartin unor vechi scrieri, ce corespund unei ere diferite de cea in care va aflati acum. Cu alte cuvinte, ele nu mai sunt relevante, pentru timpul in care va aflati acum. De la inceputul acestui Mileniu ati trecut pe o alta cale, care in ciuda calamitatilor recente, este una mai putin volatila. Am vrea sa adaugam ca, dupa cum stiti ca procedam intotdeauna, noi suntem foarte activi in moduri care nu va sunt accesibile a le observa si facem tot ceea ce este permis, pentru ca lucrurile sa nu scape de sub control. Karma este un factor cu care nu putem interfera, insa va putem raspune cererilor voastre de ajutor, care sunt receptate de noi in Iubire si in Lumina.


Dorinta noastra este sa trecem peste ultimele obstacole, care intarzie Dezvaluirea, acesta fiind un eveniment vital, care afecteaza pe atat de multi altii. Fiti siguri ca atat cat de incet este progresul, noi vom ajunge acolo si este aproape sa se petreaca. Continuati sa ne transmiteti gandurile si rugaciunile voastre, care cer ca contactul direct cu voi sa aiba loc, si astfel, in felul vostru, veti ajuta la grabirea acestui eveniment. Suntem foarte multumiti de cum au crescut nivelele voastre de constinta, acceptarea prezentei noastre si dorinta voastra de a ne intalni este mai puternica acum decat oricand pana aici. Aceasta ne spune ca modalitatea noastra de a va aborda a fost exact cea buna si de-a lungul anilor a fost astfel posibil sa inlaturam frici, care v-au fost in mod deliberat induse, pentru a va tine depate de noi. Chiar si acum media voastra mizeaza pe elementul frica, insa voi sunteti cu mult mai intelepti decat inainte si vedeti prin planurile lor, care urmaresc sa previna reuniunea noastra. Este momentul unei astfel de uniuni si voi cu siguranta ne veti intalni pe noi, Familia voastra Spatiala si stramosii vostrii din Pamantul Interior. Oh da, aveti multe de invatat despre adevarata voastra istorie, care a fost tinuta la distanta de voi sau distorsionata, pentru a expune doar ceea ce Cei intunecati vad a le fi necesar, spre a va tine sub control.


Voi va veti elibera de lanturile voastre foarte curand si veti gusta adevarata libertate, ca un drept al vostru, ce v-a fost negat. Insusi modul vostru de viata se va transpune la un nou nivel, impreuna cu toate avantajele, pe care tehnologia moderna vi le poate oferi. Odata cu aceasta, adevarata voastra personalitate se va manifesta, eliberata de regulile dictatoriale si controlul opresiv, care va tineau in sclavia Illuminatilor. Influenta lor, in acele vremuri ce vor veni, nu va mai avea puterea de a interfera cu viata voastra, care va deveni cu mult mai fericita si minunat de incitanta. Continuati sa priviti inainte cu speranta si nu lasati schimbarile sa va provoace frica de viitor. Tot ceea ce se va petrece va fi de scurta durata si din acestea voi veti vedea motivatia, ce va va plasa ferm pe calea Ascensiunii. Desigur, multi dintre voi ati facut progrese excelente spre aceasta si schimbarile sunt recunoscute in ceea ce priveste nivelele voastre de constinta. Aceasta va deveni mai evident in acest an, existand momente cheie, in care energiile va vor eleva inca si mai mult.


Sunt SaLuSa de pe Sirius si va spun ca puteti sa va uitati la ceea ce se petrece ca la un sfarsit ce este in beneficiul vostru, depasind rapid orice probleme, care va afecteaza intr-un mod personal. In mode vident cu totii aveti un plan al vietii, care se pliaza pe acele probleme si daca ramaneti tacuti si chibzuiti care sunt acestea, aproape cu siguranta veti castiga o intelegere asupra lor. Dupa sute de vieti, in atat de multe tari si culturi, puteti fi siguri ca sunteti cu mult mai intelepti, dacat ati fost atunci cand a inceput acest ciclu. Acum totul se reduce la a va elibera de karma care inca mai este, intr-un moment in care sunteti cel mai pregatiti sa ii faceti fata. Primiti-o asa cum vine si nu i va impotriviti, ci faceti-i fata cu iubire in inimi pentru voi insiva. Voi sunteti suflete marete, care inca nu si-au constientizat intregul potential, insa foarte curand il veti cunoaste fara nici o indoiala. Amintiti-va ca noi suntem cu voi in permanenta, in Iubire si in Lumina.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.


Traducator: Sorin


The Galactic Federation by Mike Quinsey
http://www.galacticchannelings.com// - All languages stated below
http://gfswedish.blogspot.com// - Português - Novo
http://gfingreeck.blogspot.com// - ΕΛΛΗΝΙΚΑ/Greeck
http://gfinlatvian.blogspot.com// - Latviešú/Latvian
http://gfinbulgaria.blogspot.com// - БЪЛГАРСКИ/Bulgarian
http://gfinpolish.blogspot.com// - POLSKA/Polish - NEW
http://gfinrussia.blogspot.com// - РОССИЯ/Russian – NEW
http://gfincroatia.blogspot.com/ – HRVATSKI/Croatian – NEW
http://gfinhungary.blogspot.com// - MAGYAR/Hungarian – NEW
http://gfinnorway.blogspot.com// - NORSK/Norwegian – NEW
http://gfinslovak.blogspot.com// - SLOVENSKY/Slovakian - NEW
http://gfkorean.blogspot.com// - KOREAN/Korean - NEW



Originals and translations of Galactic Messages available on

vineri, 11 martie 2011

SaLuSa 11-Martie-2011


Sunt SaLuSa de pe Sirius si vorbesc in numele dorintei noastre de grup de a putea face cateva aterizari pentru a va inspira.

Totusi, trebuie sa respectam protocolul vostru si acestea vor avea loc cu o planificare si permisiune corespunzatoare.

In final noi vom fi cunoscuti peste tot in lume si vi se va pare amuzant a incerca sa identificati civilizatia corespunzatoare vastului numar de aparate de zbor ce vor putea fi vazute.

Cele mai mici vor fi frecvent vazute pe cerurile voastre, ele fiind folosite spre a calatori in atmosfera voastra.

In aceasta directie, dati-ne voie sa spunem ca un anume George Adamski ghiar a avut o intalnire cu venusieni.

Noi privim inainte de vremurile incitante ce ne asteapta si sarbatorirea momentului aparitiei noastre este deja stabilita.



SaLuSa 11-Martie-2011


Universul asteapta prezenta voastra ca si Fiinte Galactice, ceea pentru ce sunteti pregatiti. Atata timp cat va doriti sa avansati din stadiul in care va aflati pe Pamant spre dimensiuni mai inalte, voi veti ajunge la acestea fara vreo reala dificultate. Tot ceea ce aveti nevoie este pe cale de a se manifesta, si este o intrepatrundere a energiilor care vin, de atat de departe, de la Soarele Central. Voi doar faceti efortul de a atrage acele energii inalte si cu siguranta, ele va vor gasi. Dovezi deja exista, unele suflete fiind acum constiente ca de curand nivelele lor de constinta au urcat substantial. Acest an este unul care deschide multe oportunitati pentru aceia dintre voi care doriti sa contribuiti la miscari, care sa aduca pace pe Pamant, sau vor sa participe la restaurarea Planetei Pamant, inapoi la conditia ei ideala. Noi stim ca sunt multi dintre voi care doresc sa ajute intr-un mod sau altul si fiti siguri ca daruirea voastra va fi notata.


Ceea ce este ingrijorator este aprecierea pe care voi o aveti asupra situatiei in care va aflati in acest moment. Este furtuna ce precede cerul senin si este necesar ca, cu cat mai multi cu putinta, sa treceti dincolo de ea, fara a va intrerupe atentia asupra telului final. Distragerile sunt multe si Cei intunecati nu se vor retrage, pana nu vor primi un ultimatum. Fie sa demisioneze, dupa cum li s-a cerut, fie vor fi pusi intr-o situatie, in care sa nu aiba alta alternativa. Fiecare suflet va trebui, la un moment dat, sa faca fata muzicii pe care faptele lor o dicteaza, insa nu am plecat sa pedepsim pe nimeni si vom permite puterilor mai inalte, sa se ocupe de crimele impotriva Rasei Umane. Totul despre voi este cunoscut si nu puteti prosti pe nimeni, ori minti despre ceea ce ati facut. Pana si intentiile voastre sunt cunoscute pana la ultimul gand pe care l-ati avut vreodata.


Voi stiti, evident, daca aveti unele fapte intunecate pe constinta, iertarea incepand cu voi insiva. Voi v-ati aflat in dualitate pentru a invata din experientele proprii si este uman sa faceti greseli. Acestea nu va sunt imputate impotriva voastra, insa la un moment dat veti fi readusi asupra lor, spre a le indrepta. Conceptul “ochi pentru ochi” nu este de fapt modul in care karma opereaza si voi puteti decide ce experiente aveti nevoie pentru a va depasi slabiciunile. In final veti deveni cu mult mai puternici si niciodata nu va trebui sa mai treceti din nou, prin exact aceeasi experienta. Lucratorii intru lumina au atins in mod normal un prag de intelegere, de unde ei se pot astepta sa creeze foarte putina karma in aceasta viata. Ei au o cunoastere interioara a ceea ce este bine si ceea ce este rau, care ii conduce prin incercarile dualitatii. Exista o voce interioara puternica, care ii atentioneaza atunci cand sunt pe cale sa devieze de la planul vietii lor. Liberul arbitru este dreptul vostru divin, dar odata ce ati acceptat un plan al vietii, fiecare oportunitate de a va mentile in el, va fi folosita de catre Ghizii vostri.


Atunci cand veti fi ascensionat, veti avea putine, sau deloc, probleme cu energiile joase, ele neputand exista in vibratiile mai inalte. Totusi, este de exemplu posibil sa infruntati karma, chiar si atunci cand motivele voastre au fost pure si oneste. In a face bine trebuie sa va asigurati ca nu « interferati » cu planul vietii acelui suflet. Totusi, voi veti fi constienti de ceea ce se cere de la voi si este putin probabil sa pasiti pe langa traseul deja marcat. Este cel mai probabil, ca in orice eveniment, in care sunteti implicati, sa actionati ca parte integranta a unui grup, care lucreaza in aceeasi constinta. Daca acesta este cazul vostru, aceasta se va petrece deoarece cu totii sunteti atrasi impreuna pentru un scop comun. Unii dintre voi va incarnati impreuna si tocmai din acelasi motiv, familiile de pe Pamant putand fi chiar foarte puternice. Dupa cum spuneti “la bine si la greu”, mereu ii vati gasi pe cei cu care ati fost meniti sa fiti, deci fiti atenti la lectiile care apar in aceste asocieri. Nu conteaza cine instiga situatia in care intrati impreuna, deoarece pe oricine aceasta atinge, aceia erau meniti sa ia parte la ea.


Pastrati-va calmul pe masura ce evenimentele de pe Pamant progreseaza, ele uneori aparand chiar nelinistitoare, dar sa stiti ca nimic nu va dura pentru foarte mult timp. Exista multa curatenie de facut, dar curand ii veti intelege rostul si o veti accepta. In plus, dezvaluirea va deschide usa pentru primul contact cu voi si la scurt timp noi vom stabili un sistem de comunicatii mondial. Voi veti cunoaste planurile noastre, pentru ca noi dorim sa va implicam in ceea ce urmeaza sa fie realizat. Cu siguranta, activitatea se va intensifica odata cu trecerea timpului si simultan, vom monitoriza ceea ce se va petrece, pentru a-i tine in frau pe Cei intunecati. Noi ducem la indeplinire cu mult mai multe actiuni decat cele de care ati stiut voi, aceasta din necesitatea de a pastra detaliile pentru noi. Totusi, ati auzit de exemplu despre operatiunile noastre, pentru a arata ca tinem la ordinele date guvernelor voastre, ca armele nucleare nu vor mai avea permisiunea de a fi folosite. Am dovedit ca am putea dezactiva la vointa focoasele nucleare de la siturile rachetelor voastre.


Peste milenii v-am protejat pe voi si Pamantul vostru si adeseori a fost o calamitate naturala. Razboaiele sunt treaba voastra si este un aspect karmic datorita dorintelor voastre din trecut de a va razboi cu vecinii vostri. Marele strigat pentru pace v-a adus acum ajutoare si noua ni s-a permis sa ii raspundem. Ati declarat cu claritate ca ati avut suficiente razboaie si exista acum planuri de a pune punct acestor razboaie, o data pentru totdeauna. Noi nu vom intampina nici o dificultate in a asigura pacea mondiala. Din nou, totul se reduce la tehnologia noastra superioara, iar daca incercari de a incalca intelegerea de pace se vor inregistra, vom interveni cu binecuvantarea Creatorului. In consecinta, va rugam inca o data sa va pastrati calmul si sa va trimiteti lumina unde si cui simtiti ca are cel mai mult nevoie. Iubirea este o arma puternica, care poate topi si cele mai inchistate inimi si adunandu-va impreuna pentru a o trimite aceasta va avea o cu mult mai mare putere.


Sunt SaLuSa de pe Sirius si vorbesc in numele dorintei noastre de grup de a putea face cateva aterizari pentru a va inspira.Totusi, trebuie sa respectam protocolul vostru si acestea vor avea loc cu o planificare si permisiune corespunzatoare. In final noi vom fi cunoscuti peste tot in lume si vi se va pare amuzant a incerca sa identificati civilizatia corespunzatoare vastului numar de aparate de zbor ce vor putea fi vazute. Cele mai mici vor fi frecvent vazute pe cerurile voastre, ele fiind folosite spre a calatori in atmosfera voastra. In aceasta directie, dati-ne voie sa spunem ca un anume George Adamski ghiar a avut o intalnire cu venusieni. Acestia au aterizat cu aparatele lor de zbor in forma de clopot, tip de aparat care a mai fost observat cu un numar de alte ocazii. De fapt trebuie sa fi fost numeroase contactele de aceasta natura, mergand in urma sute de ani. Noi privim inainte de vremurile incitante ce ne asteapta si sarbatorirea momentului aparitiei noastre este deja stabilita.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.


Traducator: Sorin


The Galactic Federation by Mike Quinsey
http://www.galacticchannelings.com// - All languages stated below
http://gfswedish.blogspot.com// - Português - Novo
http://gfingreeck.blogspot.com// - ΕΛΛΗΝΙΚΑ/Greeck
http://gfinlatvian.blogspot.com// - Latviešú/Latvian
http://gfinbulgaria.blogspot.com// - БЪЛГАРСКИ/Bulgarian
http://gfinpolish.blogspot.com// - POLSKA/Polish - NEW
http://gfinrussia.blogspot.com// - РОССИЯ/Russian – NEW
http://gfincroatia.blogspot.com/ – HRVATSKI/Croatian – NEW
http://gfinhungary.blogspot.com// - MAGYAR/Hungarian – NEW
http://gfinnorway.blogspot.com// - NORSK/Norwegian – NEW
http://gfinslovak.blogspot.com// - SLOVENSKY/Slovakian - NEW
http://gfkorean.blogspot.com// - KOREAN/Korean - NEW



Originals and translations of Galactic Messages available on



















miercuri, 9 martie 2011

SaLuSa 9-Martie-2011


Noi monitorizam toate evenimentele de pe Pamant, si vom urmari sa oprim orice interferenta externa in afacerile unei alte tari. Ar trebui intotdeauna ca bastinasii acelei tari sa faca primele miscari pentru schimbare. Numai atunci cand este cerut ajutorul din exterior, el poate fi oferit, si chiar si atunci acesta trebuie sa aiba motivele cele mai inalte.

Noi am vorbit adesea despre puterea oamenilor si ea nu a fost niciodata mai puternica de cat este acum. Voi ati vazut deja ce poate ea sa realizeze, in situatia creata in Orientul Mijlociu. In unele tari care sunt mai democratice este cu putinta sa folositi aceasta metoda pentru a aduce schimbarile. Totusi, inca va luptati cu o media controlata, careia inca ii lipseste libertatea de exprimare si este Internetul vostru care isi intra in rol. Valoarea sa sta in abilitatea lui de a aduce sute, daca nu mii de oameni impreuna, intr-o cauza comuna.




SaLuSa 9-Martie-2011


1.Pacea va veni pe Pamant pentru ca voi v-ati dorit aceasta, dar pacea vine cu un pret si multe suflete dragi s-au pus pe le insele in fata, pentru ca aceasta sa fie realizata. Luptele se dau acum, si nu neaparat la nivel fizic. Sunt lupte mentale care se desfasoara si atunci cand puterea Luminii devine o forta dominanta, succesul va fi atins fara varsare de sange. Prezenta noastra va sustine eforturile voastre de a aduce aceste schimbari, insa unii oameni nu vor merge in liniste. Noi monitorizam toate evenimentele de pe Pamant, si vom urmari sa oprim orice interferenta externa in afacerile unei alte tari. Ar trebui intotdeauna ca bastinasii acelei tari sa faca primele miscari pentru schimbare. Numai atunci cand este cerut ajutorul din exterior, el poate fi oferit, si chiar si atunci acesta trebuie sa aiba motivele cele mai inalte.


2.Este clar ca perioada de tranzitie a lumii se va intinde pe cateva luni, insa unele tari vor avansa mult mai repede decat altele. Vorbind la modul general, vor fi tarile avansate, care vor raspunde cel mai greu la cerintele oamenilor pentru schimbare. Illuminati au o mare putere in acele tari si progresul poate fi foarte mult incetinit. Totusi, aliatii nostri i-au identificat de multa vreme pe cei care stau in calea schimarii, si toate eforturile de a-i inlatura continua. Un fapt este clar ca cu cat mai mult timp aceste aspecte raman nerezolvate, cu atat mai mult oamenii iau atitudine si fac adevarul cunoscut. Gradat va veni o forta de nemiscat, care va asigura ca cei care o vor folosi, vor castiga multa sustinere si protectie, spre a-si duce la bun sfarsit intentiile. Intuitia voastra va va determina pe cine sa sustineti si va trebui sa manifestati atentie, pentru ca dezinformatie exista de asemenea.


3.De fiecare data cand o perioada de haos este atinsa, ea galvanizeaza si mai multi oameni, care trec la actiune, cu ei venind o forta a binelui care rezolva problema. Noi am vorbit adesea despre puterea oamenilor si ea nu a fost niciodata mai puternica de cat este acum. Voi ati vazut deja ce poate ea sa realizeze, in situatia creata in Orientul Mijlociu. In unele tari care sunt mai democratice este cu putinta sa folositi aceasta metoda pentru a aduce schimbarile. Totusi, inca va luptati cu o media controlata, careia inca ii lipseste libertatea de exprimare si este Internetul vostru care isi intra in rol. Valoarea sa sta in abilitatea lui de a aduce sute, daca nu mii de oameni impreuna, intr-o cauza comuna. Ei sunt cauza cresterii exponentiale ale nivelelor de energie, care in final aduc o rezolvare. Pana la urma totul este energie si este o interactiune la acest nivel.


4.Exista momente in care puteti sa va asteptati sa observati schimbari la nivelul propriilor nivele de constinta, care cresc ca raspuns la nivelele crescute de energie din jurul vostru. Calmul si capabilitatea de a-l pastra ar fi o asemenea indicatie si el va deveni evident la multe persone, pe masura ce saptamanile trec. Este cazul zilelor speciale in care au loc puternice alinieri (planetare, n.t.), care fac o diferenta considerabila. O asemenea ocazie va avea loc odata cu Echinoctiul de Primavera, de pe 20 Martie, si pe masura ce anul trece, o aliniere foarte puternica va fi pe 11 Noiembrie. Acestea sunt toate momente in crescendo, care va pregatesc pentru anul final al Ascensiunii. Pana atunci veti fi deja primit dovada de care aveati nevoie, spre a va edifica de importanta perioadei in care intrati si veti fi deja experimentat unele schimbari majore promise voua.


5.Sunt atat de multe, care se indreapta spre voi in ceea ce priveste schimbarea, incat v-ar fi greu sa va imaginati, fara o anume ghidare. Transportul de exemplu va continua sa fie esential, dar in cazul in care acesta se face cu orice forma de motoare cu combustie, el va fi depasit de mecanisme de propulsie ecologice si de folosirea energiei electro-magnetice. O mare parte din transportul vostru local va fi subteran si doar mici astronave vor fi disponibile pentru calatoriile mai lungi, peste mari. Cum se vor dezvolta este pana la un punct responsabilitatea voastra, dar va vom da in mod liber tehnologia necesara. O parte din aceasta tehnologie este folosita in mod secret in operatiunile secrete ale Guvernului US, si de asemenea in directia rapirii de persoane. Voi ati auzit de o perioada de timp de energia libera si aceasta va alimenta multe dispozitive, care sunt chiar simpliste in design-ul lor. Ele sunt de asemenea ieftine de fabricat si productia in masa va asigura ca nu va fi nici o problema, indiferent de cantitatile necesare.


6.Industria petroliera va deveni in final redundanta si dintr-un foc va va elibera de o sursa majora de poluare. Aceasta va ajuta proiectele noastre de a curata poluarea existenta, stiind ca aceleasi conditii nu se vor mai intoarce. Pe masura ce vibratiile cresc, imbolnavirile vor fi de asemenea mai putin evidente, rezultand o populatie cu mult mai sanatoasa. Medicamentele si medicina (recunoscuta acum oficial, n.t.) vor deveni inutile, tratamentele trecand cu mult dincolo de nevoia de a le mai folosi. Metode mult mai avansate de vindecare vor fi introduse, acestea folosind sunetul, lumina si culoarea. Valoarea lor este deja recunoscuta si folosita deja acum, dar poate fi dezvoltata cu mult mai mult decat este in prezent. Cu timpul chiar si toate aceste evolutii vor deveni inutile, corpurile voastre devenind atat de rafinate, incat nu vor mai fi vulnerabile nici unei boli, de orice fel ar putea fi aceasta. Perfectiunea exista in dimensiunile mai inalte si la fel va fi si puterea voastra de a crea tot ceea ce veti folosi.


7.De unde ati fost lipsiti de beneficiul noilor tehnologi, noi va vom conduce inainte intr-o faza chiar mai avansata din punct de vedere tehnologic. Astfel veti experimenta salturi si hotare ale cunoasterii, ce va vor uimi in ceea ce priveste comunicatiile. Oricine va putea nu numai sa contacteze pe cine doreste, indiferent de distanta, dar va putea sa si vada contactul respectiv. Mai mult, vor fi dispozitive de traducere, care vor acoperi oricare limba din toate cate exista. Divertismentul va beneficia de pe urma acestor descoperiri, dar programele vor deveni o reflectie a noii secietati, ce se va naste din cea veche. Violenta si alte aspecte similare nu vor mai fi prezentate, deoarece veti avea nivele mai inalte de constinta, care nu vor mai tolera sau dori aceste aspecte.


8.Sunt SaLuSa de pe Sirius, si voua vi se vor prezenta multe noi descoperiri, de indata ce vom putea sa ne intalnim cu voi cu toti. Noi stim cu claritate de ce aveti nevoie si care sunt prioritatile si de asemenea stim ca aveti multi oameni priceputi, care se pot adapta rapid la ele. Aceasta a fost asteptat, gandurile voastre fiind ajutate de influente exterioare, care adesea au venit de la noi. Prin asemenea metode v-am ajutat sa avansati, introducandu-va noi idei.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.


Website: www.treeofthegoldenlight.com
Traducator: Sorin


The Galactic Federation by Mike Quinsey
http://www.galacticchannelings.com// - All languages stated below
http://gfswedish.blogspot.com// - Português - Novo
http://gfingreeck.blogspot.com// - ΕΛΛΗΝΙΚΑ/Greeck
http://gfinlatvian.blogspot.com// - Latviešú/Latvian
http://gfinbulgaria.blogspot.com// - БЪЛГАРСКИ/Bulgarian
http://gfinpolish.blogspot.com// - POLSKA/Polish - NEW
http://gfinrussia.blogspot.com// - РОССИЯ/Russian – NEW
http://gfincroatia.blogspot.com/ – HRVATSKI/Croatian – NEW
http://gfinhungary.blogspot.com// - MAGYAR/Hungarian – NEW
http://gfinnorway.blogspot.com// - NORSK/Norwegian – NEW
http://gfinslovak.blogspot.com// - SLOVENSKY/Slovakian - NEW
http://gfkorean.blogspot.com// - KOREAN/Korean - NEW



Originals and translations of Galactic Messages available on

marți, 8 martie 2011

SaLuSa 7-Martie-2011

Schimbari de ordin financiar sunt discutate si ele vor fi implementate, astfel prevenindu-se un nou colaps datorat lacomiei si practicilor de schimburi inacceptabile. Mic urmeaza sa fie frumos si va asigura ca cei care imprumuta bani nu vor mai avea niciodata puterea de a va mai distruge vietile. De fapt majoritatea dintre voi cunoasteti deja, asemenea schimbari vor fi acompaniate de un intreg nou cadru.

Exista un numar considerabil de suflete gata sa isi daruiasca timpul unor astfel de proiecte si aceasta este decat un alt mod de a aduce oamenii impreuna. Rasa Umana este in esenta ei benefica si numai Cei intunecati sunt cei care v-au departat pe unii de altii. Ei i-au strunit pe unii impotriva altora, folosindu-se de tactici insidioase pentru a promova ura si dezbinarea.

Cu siguranta Ghizii vostri vor lucra cu voi, deci urmati ceea ce sunteti inspirati sa faceti in acea legatura, pe care o aveti cu ei.




SaLuSa 7-Martie-2011


Masura unui suflet este data de gradul in care acel suflet poate sa impartaseasca iubirea sa. Iubirea este motivatia tuturor actelor de bunatate, care nu cer nimic in schimb. Totusi, orice ar da cineva, ii este returnat prin Legea Atractiei. La momentul actual, cand nevoile celorlalti cresc, prezenta celor care se afla in lumina este o binecuvantare si cei care doresc sa ajute neconditionat vor gasi o multime de oportunitati pentru a o face. Dupa cum vedem noi situatia, exista in acest moment cu mult mai multi asemenea doritori decat in orice alt moment al timpurilor recente. Unicitatea tuturor sufletelor este recunoscuta si odata ce diferentele din politica si religie vor fi depasite va urma o mare reuniune, ce va duce civilizatia voastra la o si mai mare stare de unitate, ce va avea scopul comun de a aduce armonia si echilibrul inapoi pe Pamant.


Sa nu aveti nici un dubiu ca Omul nu s-ar afla pe calea unor schimbari monumentale, acestea aducand raspunsurile necesare problemelor existente. De o perioada prea lunga ati fost serios impinsi pe panta descendenta, pentru a se pastra status quo-ul, si astfel Illuminati putand profita de pe urma decaderii voastre. Ei totusi nu si-ar fi dus pana la capat planul de control total, deoarece Lumina a reusit usor, usor sa castige teren si practic a pus actiunile lor pe o linie moarta. Noi, cei din Federatia Galactica, le-am aratat cu claritate extensia abilitatilor noastre tehnologice, cu care sa ne ocupam de incercarile lor de a perverti cursul Ascensiunii. Avand capacitati cu mult mai mari la dispozitia noastra, ei nu pot face nimic, care sa fie in afara capacitatilor noastre de a le face contracara. Sunteti, prin urmare, in siguranta in ceea ce priveste o distrugere la nivel mondial si impreuna cu Mama Pamant veti ajunge la destinatia voastra. Este de datoria noastra sa vedem cat mai multe suflete cu putinta trezite si odata trezite le vom da orice ajutor necesar pentru a-si gasi calea spre Ascensiune.


Din acest moment, nu va mai dura inca multa vreme, pana ce lucrurile se vor pune in miscare, asteaptandu-va o perioada incitanta ce va aduce cu ea veselie si bucurie. Sunt printre voi cei care sufera greutati, insa indiferent de probleme, raspunsul este cunoscut. Veti fi chiar surprinsi cat de repede un mod de viata corect si acceptabil va fi stabilit pentru toti locuitorii Pamantului. Nevoile voastre sunt multe, insa ele vor fi intrunite de planul care deja este in curs de realizare. El va va pregati pe voi toti pentru timpurile de pe urma si veti fi pregatiti sa ascensionati la momentul potrivit ca fiinte de un inalt nivel de constinta. Unii dintre voi ati observat deja inceputul unor asemenea schimbari in voi insiva si ele vor continua sa creasca pana ce veti atinge starea de constinta deplina (full consciousness, eng.). Aceasta este o cerinta pentru orice suflet care aspira sa treaca in dimensiunile mai inalte. Ceea ce este imbucurator pentru voi este ca sunt atat de multe mari suflete, care ni s-au alaturat in aceasta mare aventura. Atunci cand momentul va fi potrivit, dupa ce Primul Contact a fost facut, calea va fi deschisa pentru ele sa vina printre noi. In fine, aceste suflete sunt nume familiare, care au aparut din nou si din nou de-a lungul istoriei voastra.


Experienta prin care treceti este nepretuita, luand in considerare cat de unica ea este. Sunteti privilegiati ca ati fost alesi sa va incarnati in aceasta perioada, iar daca sunteti de alta parere, va rugam sa va amintiti ca ati stiut exact la ce veti fi supusi inca inainte de a veni aici. Voi sunteti aceia care sunteti puternici in scopuri si intentii si care, in realitate, aveti suficienta experienta sa depasiti toate obstacolele si incercarile. Partea valoroasa pentru voi este ca v-ati ridicat nivelul de constinta chiar dramatic intr-o perioada scurta de timp si aceasta va va ajuta in perioada urmatoare. Este ceea pentru ce ati lucrat pentru multe, multe vieti si nu conteaza daca ati cedat uneori atractiei vibratiilor joase. Odata ce ati ales calea Luminii, voi sunteti ajutati sa va eliberati de karma veche si in final lista datoriilor karmice va fi stearsa integral prin intermediul Legii Gratiei. Creatorul doreste intoarcerea, in cele din urma, a tuturor sufletelor si prin serviciul pe care acestea il vor face Luminii, va insemna tot atat de multa experienta castigata. Aceasta nu este niciodata pierduta si poate sa ajute si pe altii care cauta sa isi ridice nivelul de constinta.


Schimbari de ordin financiar sunt discutate si ele vor fi implementate, astfel prevenindu-se un nou colaps datorat lacomiei si practicilor de schimburi inacceptabile. Mic urmeaza sa fie frumos si va asigura ca cei care imprumuta bani nu vor mai avea niciodata puterea de a va mai distruge vietile. De fapt majoritatea dintre voi cunoasteti deja, asemenea schimbari vor fi acompaniate de un intreg nou cadru. Monopoly Money, dupa cum ii numiti, nu vor mai fi acceptati si viitorul va fi acoperit in metale pretioase. Multi cunosc aceasta schema ca NESARA si acum face parte din noul aranjament financiar, care este pregatit si gata sa fie introdus. Cel mai mare beneficiu va fi iertarea datoriilor si implicit inlaturarea grijilor si a framantarilor a atat de multi oameni. Taxele luate abuziv vor fi eliminate si un nou sistem va asigura ca asa ceva nu se va mai repeta vreodata. Resursele vor fi raspandite astfel incat economiile sa isi poata reveni repede, putand sa depaseasca saracia, acolo unde ea a cauzat suferinta si tot felul de imbolnaviri. Exista un numar considerabil de suflete gata sa isi daruiasca timpul unor astfel de proiecte si aceasta este decat un alt mod de a aduce oamenii impreuna. Rasa Umana este in esenta ei benefica si numai Cei intunecati sunt cei care v-au departat pe unii de altii. Ei i-au strunit pe unii impotriva altora, folosindu-se de tactici insidioase pentru a promova ura si dezbinarea.


Sa nu aveti frica Dragilor, totul se va schimba curand, dandu-va tuturora oportunitatea unui nou inceput, care va aduce bucurie si fericire in vietile voastre, asa cum ar fi putut sa fie dintotdeauna. Atunci cand veti ascensiona, nici un alt suflet nu va merge cu voi, decat daca si-a ridicat frecventa de vibratie pana la nivelul necesar. Daca deja ati decis ca vreti sa ascensionati, atunci cu siguranta veti reusi – dar ramaneti focalizati in permanenta asupra telului vostru. Decat daca veti lua o decizie constienta de a renunta, veti observa ca aveti o cunoastere din ce in ce mai clara asupra ce va trebui sa faceti pentru a reusi. Cu siguranta Ghizii vostri vor lucra cu voi, deci urmati ceea ce sunteti inspirati sa faceti in acea legatura, pe care o aveti cu ei.


Sunt SaLuSa de pe Sirius si va voi spune ca noi devenim mai ocupati cu fiecare pas, care ne apropie de Dezvaluire. Este cel mai important pas inainte, care ne va deschide multe alte oportunitati. Va da la o parte valul care ascundea atat de multe aspecte care v-au fost ascunse, in special contactul extraterestru, care are loc de mai multe sute de ani. A sosit momentul ca adevarul sa iasa la suprafata, acesta fiind atat surpinzator, cat si socant, in acelasi timp.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.




Website: www.treeofthegoldenlight.com
Traducator: Sorin


The Galactic Federation by Mike Quinsey
http://www.galacticchannelings.com// - All languages stated below
http://gfswedish.blogspot.com// - Português - Novo
http://gfingreeck.blogspot.com// - ΕΛΛΗΝΙΚΑ/Greeck
http://gfinlatvian.blogspot.com// - Latviešú/Latvian
http://gfinbulgaria.blogspot.com// - БЪЛГАРСКИ/Bulgarian
http://gfinpolish.blogspot.com// - POLSKA/Polish - NEW
http://gfinrussia.blogspot.com// - РОССИЯ/Russian – NEW
http://gfincroatia.blogspot.com/ – HRVATSKI/Croatian – NEW
http://gfinhungary.blogspot.com// - MAGYAR/Hungarian – NEW
http://gfinnorway.blogspot.com// - NORSK/Norwegian – NEW
http://gfinslovak.blogspot.com// - SLOVENSKY/Slovakian - NEW
http://gfkorean.blogspot.com// - KOREAN/Korean - NEW



Originals and translations of Galactic Messages available on

vineri, 4 martie 2011

SaLuSa 4-Martie-2011


Evident, Federatia Galactica joaca un rol esential, in evenimentele care au lo acum. Pentru inca o vreme, trebuie sa ramanem in asteptare, proverbialul “moment potrivit”, fiind foarte important pentru noi.

Noi stim, ca multi dintre voi sunteti nerabdatori, sa luati parte la eforturile noastre reunite, care urmeaza sa se desfasoare si puteti fi siguri ca expertiza si cunostintele voastre vor fi folosite.

Prezenta noastra pe cerurile voastre este in crestere si dezvaluirea este aproape o formalitate, prezenta noastra nemaiputand fi negata.

Urmariti sa traiti asa cum voi credeti ca o Fiinta ascensionata ar trai si concentrati-va viata doar pe actiuni si cuvinte de iubire. Cu cat mai mult puteti face aceasta, cu atat veti fi mai pregatiti sa treceti in dimensiunile mai inalte. Deci ceea ce faceti acum ar trebui sa va pregateasca pentru timpurile de pe urma si ar trebui sa nu tina cont de nici o energie de nivel scazut.

Oportunitati egale sunt un drept, pe care fiecare suflet ar trebui sa-l fi avut, insa elita s-a asigurat ca prapastia dintre saraci si bogati sa fie mentinuta.


SaLuSa 4-Martie-2011


Fortele Luminii fac tot ceea ce pot, din dimensiunile mai inalte, pentru a aduce o incheiere rapida a situtiei din Libya. Noi nu vrem sa vedem moarte si pierdere de sange inutila si schimbarea regimului nu poate fi oprita. Totul se afla intr-o continua schimbare si a venit momentul, ca multe tari sa treaca mai departe. Pe tot mapamondul oamenii se trezesc, constientizand doar acum ceea ce au experimentat, cum au fost tinuti sub control si cum li s-au negat drepturile. Vechea paradigma permitea controlul si separarea, insa Lumina a intrat acum pe deplin in ecuatie si distruge parghiile controlului pe care fortele intunecate le-au folosit pana acum. Schimbarile se vor produce mult mai repede, daca oamenii potriviti, care sa puna omul pe primul loc, sunt instalati in functiile cheie. Acest aspect este luat in considerare si chiar tarile, ce par a fi mai stabile, au nevoie de schimbari. Sa aveti nici un dubiu : asemenea persoane asteapta gata sa isi intre in rol si asa a fost planuit inca de la inceput. Dorinta oamenilor si energiile pozitive, pe care acestia le emana, sunt asigurarea ca finalul fericit, ce doriti sa se manifeste, va este la indemana.


Evident, Federatia Galactica joaca un rol esential, in evenimentele care au lo acum. Pentru inca o vreme, trebuie sa ramanem in asteptare, proverbialul “moment potrivit”, fiind foarte important pentru noi. Daca voi de asemenea doriti sa vedeti un deznodamant eficient si pozitiv, care sa aiba loc in multe tari, anumite schimbari trebuie sa aiba loc. Fiti increzatori si continuati sa trimiteti Lumina voastra, oriunde vedeti ca este nevoie de ea. Cu siguranta puteti sa primiti mult credit, pentru ceea ce deja s-a petrecut si aceasta a fost intentia de la bun inceput: ca voi sa aveti un rol activ in aceste schimbari. Noi suntem de fapt o singura echipa, fie ca realizati aceasta ori nu, si vom putea sa ne apropiem cu mult mai mult, odata ce noi vom putea avea contact dechis cu voi. Noi stim, ca multi dintre voi sunteti nerabdatori, sa luati parte la eforturile noastre reunite, care urmeaza sa se desfasoare si puteti fi siguri ca expertiza si cunostintele voastre vor fi folosite. Noi nu am intentionat niciodata ca actiunea de curatire a Pamantului sa fie una realizata doar de catre noi, insa aveti nevoie de tehnologia noastra, pentru a o duce la bun sfarsit intr-un timp cat mai scurt posibil.


La momentul actual jocul asteptarii este pe rol, inca cu cat mai mult acesta continua, prin intermediul aliatilor nostri, noi aplicam din ce in ce mai multa presiune asupra acelora care blocheaza progresul. Puteti considera ca aceste aspecte sunt la punctul lor extrem, deoarece energiile schimbarii nu mai pot fi controlate pentru inca mult timp. Mai sunt decat luni de zile, inainte ca anumite aspecte sa fie clarificate si aceasta este tot ceea ce putem spune pentru moment. Prezenta noastra pe cerurile voastre este in crestere si dezvaluirea este aproape o formalitate, prezenta noastra nemaiputand fi negata. Este mai mult o chestiune ca autoritatile si guvernele lumii sa fie deschise sa admita acest fapt. Totusi, lor le este frica de reculul, care va lua forma unor intrebari mai neplacute, la care ar prefera sa nu raspunda, insa adevarul trebuie sa iasa la suprafata. Scuza acestor retineri, sub eticheta “Sigurantei Nationale” nu va mai fi inca mult timp valida, din moment ce se va pune punct oricarui razboi, iar trupele vor fi retrase din teritoriile straine. Suveranitatea oamenilor trebuie returnata acestora si in calitate de reprezentanti ai Creatorului, noi ne vom exercita autoritatea pentru a asigura ca aceasta este exact ceea ce se va petrece.


Ascensiunea se apropie si energiile necesare, pentru a avea loc, sunt emise catre Pamant. Este un proces planuit cu mare atentie, pentru ca voi sa nu fiti coplesiti in nici un moment si noi stim ca unii dintre voi deja simtiti beneficiile. Intr-o alta directie, cresterea este puternica pentru a asigura ridicarea nivelului constiintei colective la nivelul potrivit. Multi dintre voi simtiti schimbarile in voi insiva, si doar acest fapt ar trebui sa va asigure ca va aflati pe calea Ascensiunii. Starea de pace interioara si a va simti una cu tot ceea ce este in jurul vostru, va va inalta intr-o pozitie, in care sa fiti capabili sa depasiti orice adversitati, pentru ca acestea va vor afecta doar daca voi le permiteti aceasta. Este Era de Aur de la capatul curcubeului, care va apropie si mai mult de Ascensiune si in final veti fi bine pregatiti pentru ea. Noi va spunem doar sa urmati fluxul evenimentelor si sa aveti incredere in ghidarea Sinelui vostru Superior si in Ghizii vostri, care va sunt nedespartiti.


Urmariti sa traiti asa cum voi credeti ca o Fiinta ascensionata ar trai si concentrati-va viata doar pe actiuni si cuvinte de iubire. Cu cat mai mult puteti face aceasta, cu atat veti fi mai pregatiti sa treceti in dimensiunile mai inalte. Amintiti-va ca in primul si cel mai important rand, voi sunteti o Fiinta de Lumina si in final veti deveni una cu nivelele cele mai inalte de constinta. Deci ceea ce faceti acum ar trebui sa va pregateasca pentru timpurile de pe urma si ar trebui sa nu tina cont de nici o energie de nivel scazut. Indiferent de ceea cu ce va confruntati la momentul actual, aceasta va continua sa revina pentru a putea fi clarificat, chiar daca este vorba doar de ganduri, care sunt o mostenire dintr-o alta perioada a vietii voastre. Prin a nu le acorda energiile voastre, cu care ele sa poata continua sa existe, ele isi vor pierde puterea de a mai influenta trezirea constintei voastre. Pana acum, majoritatea fiintelor au raspuns la ego-ul lor, care se hranea cu sentimente de grandoare si auto-importanta. Aceasta se va schimba, atunci cand veti putea pune alte suflete inaintea voastra si cand veti lucra intru iubire neconditionata. Doar imaginati-va ce societate minunata si atenta la grijile fiecarui membru ar fi, daca acele nivele de constinta ar fi atinse.


A avea suficienti bani, pentru nevoile voastre poate fi o necesitate, dar odata ce veti realiza cat de mult divide acest aspect, banii vor inceta sa mai fie un dumnezeu si lacomia nu va mai fi niciodata o cale pe care sa vreti sa o urmati. Bogatia este o incercare, care a sucit mintile multor oameni, ce au uitat ca achizitiile lor sunt decat negarea minimului de venituri ale altora. Acesta este motivul pentru care prosperitatea este distribuita echitabil, per total existand resurse mai mult decat suficiente, pentru a se asigura o viata fara lipsuri fiecarei persoane. A pastra oamnenii in saracie, adeseori fara a le asigura nevoile de baza pentru a trai, a fost planul deliberat al Illuminatilor, pentru a-i face pe ceilalti dependenti spre bunastarea lor. Aceasta merge adeseori mana in mana cu lipsa de educatie, care si aceasta impiedica atingerea unui nivel de viata, care sa poata sa fie numit satisfacator. Oportunitati egale sunt un drept, pe care fiecare suflet ar trebui sa-l fi avut, insa elita s-a asigurat ca prapastia dintre saraci si bogati sa fie mentinuta.


Sunt SaLuSa de pe Sirius si sunt uluit de faptul ca ati avut atat de multe vieti, experimantand toate aspectele vietii pe Pamant. Cu toate acestea nu ati ezitat si ati gasit puterea de a deveni o Lumina in intunericul ce a invaluit Pamantul. Sunteti cu adevarat fiinte minunate, care ne bucura inimile si suntem cu adevarat privilegiati sa fiti partenerii nostri si prieteni pentru zilele de final ale acestui ciclu. Iubirea noastra este mereu cu voi si va puteti baza pe suportul nostru.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.


Traducator: Sorin


The Galactic Federation by Mike Quinsey
http://www.galacticchannelings.com// - All languages stated below
http://gfswedish.blogspot.com// - Português - Novo
http://gfingreeck.blogspot.com// - ΕΛΛΗΝΙΚΑ/Greeck
http://gfinlatvian.blogspot.com// - Latviešú/Latvian
http://gfinbulgaria.blogspot.com// - БЪЛГАРСКИ/Bulgarian
http://gfinpolish.blogspot.com// - POLSKA/Polish - NEW
http://gfinrussia.blogspot.com// - РОССИЯ/Russian – NEW
http://gfincroatia.blogspot.com/ – HRVATSKI/Croatian – NEW
http://gfinhungary.blogspot.com// - MAGYAR/Hungarian – NEW
http://gfinnorway.blogspot.com// - NORSK/Norwegian – NEW
http://gfinslovak.blogspot.com// - SLOVENSKY/Slovakian - NEW
http://gfkorean.blogspot.com// - KOREAN/Korean - NEW



Originals and translations of Galactic Messages available on



















marți, 1 martie 2011

28-Februarie-2011


Suntem tentati sa va spunem sa va asteptati ca lucrurile sa decurga treptat, insa un numar de evenimente vor atinge punctual terminus impreuna. Deci este posibil sa se petreaca un intreg sir de evenimente intr-un timp relativ scurt.

Nu va putem darui intotdeauna exact ceea ce va doriti, fiind un plan mult mai mare de urmat si caruia trebuie sa i ne supunem. Totusi, impreuna suntem o forta demna de a fi luata in considerare, cu toate ca singura noastra arma este Iubirea si Lumina.

Nimic nu va fi in afara capabilitatilor voastre si ele toate vor infatisa armonia absoluta, ce exista in dimensiunile mai inalte.

Sunt SaLuSa de pe Sirius si sper ca intelegeti ce oportunitate minunata de a va inalta vine odata cu Ascensiunea.




SaLuSa 28-Februarie-2011


In prezent, imaginea in Orientul Mijlociu, nu este una draguta si multe suflete sunt atat de dornice in a aduce pacea in regiunea lor, incat isi risca propria viata. Fiti siguri ca ei sunt la nivel subconstient constienti ca au acceptat sa faca aceasta, iar sacrificiul lor ii va eleva intr-un nivel mai inalt in Lumina. Din fericire nu va fi in zadar si Cei intunecati vor fi inlaturati, intr-un fel sau altul. A fost aparent in ultima perioada, ca tulburarile vor escalada si vor conduce la caderea lor. Din momentul in care puterea oamenilor de a realiza schimbari majore este recunoscuta, nici un guvern nu se va mai simti in siguranta. Lumina se intensifica in continuu si va reusi sa isi atinga telurile, pe care oamenii si le doresc. In consecinta, este important sa tintiti neosteniti spre victoria totala, pentru ca este a voastra sa o celebrati.


Suntem tentati sa va spunem sa va asteptati ca lucrurile sa decurga treptat, insa un numar de evenimente vor atinge punctual terminus impreuna. Deci este posibil sa se petreaca un intreg sir de evenimente intr-un timp relativ scurt. Lucrurile incep sa se petreaca spre binele vostru si cu siguranta va fi un an plin de surprize si acestea vor face mai mult decat sa compenseze pentru cele neplacute. Desigur, vor fi schimbari si acestea sunt pretul pentru libertatea voastra. Concentrati-va asupra partilor lor bune si acceptati faptul ca acestea nu pot sa se manifeste fara a avea un efect major asupra vietii voastre. Noi veghem peste voi si suntem activi atunci cand putem usura unele situatii pentru voi.


Amintiti-va ca gandurile si rugaciunile voastre sunt receptionate si nivelele voastre colective de constinta, inregistrate. Toate acestea ne dau posibilitatea de a va verifica progresul si de a va raspunde petitiilor voastre de ajutor. Nu va putem darui intotdeauna exact ceea ce va doriti, fiind un plan mult mai mare de urmat si caruia trebuie sa i ne supunem. Totusi, impreuna suntem o forta demna de a fi luata in considerare, cu toate ca singura noastra arma este Iubirea si Lumina. Acestea sunt singurele aspecte la care Cei intunecati nu au nici un raspuns, desi vor incerca sa va devieze atentia, prin frica si intimidare. Pana acum trebuie sa stiti deja destule despre metodele lor, pentru a le ignora si a nu va pierde energia cu ele. Ei inca nu sunt o forta epuizata, insa ceasul aproape le-a sunat. Ca intotdeauna, noi suntem constienti de intentiile lor, deci ei nu pot sa ne surprinda cu nimic. Ei ar putea la fel de bine sa se predea acum si sa permita ca viitorul vostru sa fie modelat de planurile pentru Ascensiunea voastra, deoarece nimic nu o poate opri de la a se produce.


Fortele Luminii nu s-au mai adunat la un loc pe Pamant in numere atat de mari de milenii de timp. Aceasta este desigur in acord cu Planul Divin si dupa cum stiti deja tinerii ce sunt prezenti acum aici au o intelegere si abilitati avansate. Ei sunt pregatiti din punct de vedere spiritual si sunt intelepti in multe directii, iar ei va vor scoate din vibratiile joase. Lor nu le este usor sa se integreze in vechile modalitati de actiune si de fapt, ei sunt cu voi pentru a va ajuta sa le schimbati. Ascultati-i cu atentie, pentru ca ei au multe de spus si multe sa va invete.


Natura este o victima a schimbarilor, care au loc pe Pamant si de-a lungul unei lungi perioade de timp, multe specii au disparut. Totusi, nu este o pierdere totala, noi putand sa le transferam pe alte planete, spre a-si putea continua evolutia. Modificari genetice pot fi introduse, daca acestea sunt necesare pentru o mai buna integrare la noile conditii in care sunt introduse. In unele cazuri, animalele rspective si-au incheiat ciclul pe Pamant si sunt eliberate, dupa cum s-a petrecut si cu Dinozaurii. Desi nu s-a observat prea des, specii diferite vin si se duc, destul de regulat, dupa cum sunt nevoile Pamantului sau a Omenirii. Este la fel si cu voi, care ati fost introdusi pe Pamant ca Homo Sapiens destul de recent si acest fapt s-a produs pentru a putea primi un tip diferit de Om. Aceste aspecte vor fi explicate in detalii mai amanuntite, pe masura ce timpul trece si voi veti afla despre adevarata voastra legatura cu noi. Aceasta este cu mult mai profunda decat v-ati putea voi imagina, mergand in urma cu mii de ani.


Pe masura ce inaintati si treceti prin dimensiunile mai inalte, veti aprecia frumusetea creatiei, acesta fiind potentialul vostru dintotdeauna. In unele directii, ati avut viziuni a ceea ce a fost posibil si ati urmarit sa introduceti in dimensiunea voastra prezenta. Ati experimentat si atins un anume succes si sufletul din interior a “simtit” ideea, dar nu a fost pe deplin capabil sa o exprime. Totusi, cand va veti inalta, totul va deveni cu mult mai usor si creatiile voastre vor fi din Lumina. Nimic nu va fi in afara capabilitatilor voastre si ele toate vor infatisa armonia absoluta, ce exista in dimensiunile mai inalte. Mai mult, totul este viu, cu nivele de constinta, care va vor da experienta de a vorbi, nu doar cu animalele, dar de asemenea cu orice creatie vie, asa cum sunt de exemplu plantele. Pe Pamant ele au constinta si raspund la energiile din preajma lor. Nu este ceva nestiut, ca oamenii sa vorbeasca cu plantele lor si sa observe ca rezultat, ca acestea devin mai frumoase si mai sanatoase.


Viata va deveni cu totul diferita de cea pe care o aveti acum si va fi o continua desfasurare fericita si plina de bucurie. Cerintele facute asupra voastra acum vor inceta si nu va fi nici un loc pentru munci neinteresante ori plictiseala. Totul va fi incitant si va va umple in continuu cu Lumina si Iubire. Cel mai important, veti fi intotdeauna plini de energie si nu veti experimenta surmenajul si oboseala, care sunt o parte integranta a vietii voastre de zi cu zi in prezent. Deoarece va veti reincarca cu energie pe masura ce va veti realiza activitatile cotidiene, nu va fi nevoie de lungi perioade de somn, asa cum aveti nevoie acum pe Pamant. Voi va veti putea relaxa si odihni, dar corpul vostru, fiind de o vibratie mai inalta, nu va mai avea nevoie de re-energizari periodice si lungi. Deci Dragilor, aveti atat de multe de asteptat de la viitor, incat acestea fac orice efort, pe care este nevoie sa il faceti in asteptarea Ascensiunii, atat de plin de recompense.


Permiteti ca mari schimbari sa vina cu Ascensiunea, desigur nu toate simultan, insa ca un proces evolutiv, care se petrece in permanenta. Dualitatea este doar un rezultat al existentei in vibratiile joase, unde materia este atat de densa, incat ea poate atrage, ceea ce ati putea numi impuritati. Acestea sunt sub forma bolilor, care nu pot exista in vibratiile mai inalte. Cu cat mai joase vibratiile, cu atat mai mare posibilitatea de a exista boli si mai letale. Conditiile nu sunt imbunatatite, desigur, prin insistenta Omului de a introduce chimicale in agricultura si in lantul alimentar. Corpul vostru este foarte rezilient si adaptabil, dar in cele din urma va fi otravit, ca rezultat al acestor actiuni.


Sunt SaLuSa de pe Sirius si sper ca intelegeti ce oportunitate minunata de a va inalta vine odata cu Ascensiunea.


Iti multumesc SaLuSa.
Mike Quinsey.




Website: www.treeofthegoldenlight.com
Traducator: Sorin


The Galactic Federation by Mike Quinsey
http://www.galacticchannelings.com// - All languages stated below
http://gfswedish.blogspot.com// - Português - Novo
http://gfingreeck.blogspot.com// - ΕΛΛΗΝΙΚΑ/Greeck
http://gfinlatvian.blogspot.com// - Latviešú/Latvian
http://gfinbulgaria.blogspot.com// - БЪЛГАРСКИ/Bulgarian
http://gfinpolish.blogspot.com// - POLSKA/Polish - NEW
http://gfinrussia.blogspot.com// - РОССИЯ/Russian – NEW
http://gfincroatia.blogspot.com/ – HRVATSKI/Croatian – NEW
http://gfinhungary.blogspot.com// - MAGYAR/Hungarian – NEW
http://gfinnorway.blogspot.com// - NORSK/Norwegian – NEW
http://gfinslovak.blogspot.com// - SLOVENSKY/Slovakian - NEW


Originals and translations of Galactic Messages available on

PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com