Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

duminică, 12 iulie 2015

Romîna -- SaLuSa 10 Iulie 2015




SaLuSa 10 Iulie 2015

Lucrurile continua sa fermenteze, si haosul are loc în multe tari, deoarece vechile cai dovedesc ca nu mai servesc nevoilor dvs. Problema a devenit atît de mare, ca necessita de mari schimbari pentru a pune civilizatia voastra într-un nível nou, care sa va duca catre Noua Era. Schimbarile sunt în curs, si sunt ireversibile, asa cum noul trebuie sa înlocuie vechiul pentru a-l duce înafara unui sistem care nu mai acopera nevoile sale. Este un proces tulburator pentru multi care au putina sau nici o întelegere despre ceea ce se întîmpla, însa cum raspunsurile vin odata cu abordajul pentru nevoile lor, oamenii se vor înalta atunci. Asa ca întotdeauna, vom conduce pe acei care au un rol important de jucat pentru a aduce aceste schimbari. Ele nu pot fi atinse fara o serie de greutati, dar garantam ca ele vor fi minime. Continuati sa pastrati o perspectiva positiva, în timp ce planul pentru viitorul vostru este stabilit. Veti fi mai mult decît satisfacuti cu rezultatul.

Timp de multe vremuri ati fost tinuti, asa cum ati putea spune  ‘’m-au luat de pe drumul din gradina’’, si ati fost tinuti în mod deliberat în întuneric, fata de adevarul existentei dvs. si potentialul pentru a experimenta dualitatea. A fost foarte mare aceasta curba a învatarii, care a permis ca sa va ridicati de la viata cu o constiinta limitata, la acei care se vor trezi la adevaratul lor potential. Asa cum am mentionat de mai multe ori, dvs. sunteti mult mai mari decît va imaginati, însa ati fost înselati în mod deliberat cu învataminte false, si de catre limitarea constiintei voastre. Totul se schimba cu viteza foarte rápida si mai mute suflete se trezesc la adevaratul lor eu. Dvs. iesiti dintr-o lunga perioada de întuneric, la lumina, si acum nimic nu va poate împiedica sa urmati tot drumul catre constiinta deplina. Acest lucru este deja evident, vazînd numarul de suflete care sau trezit si care va duc pe dvs. de-a lungul drumului catre iluminarea completa.

Exista cîteva suflete care nu reusesc sa-si ridice vibratiile, însa puteti fi siguri ca li se va da toata asistenta pentru a fi orientate catre Lumina. Nu exista nici o sansa sa încerci ‘’sa alergi, înainte de a putea merge’’, si ghizii lor vor ajuta aceste suflete sa se trezeasca catre adevar. O data ce dvs. începeti sa întelegeti cum ati fost tinuti în întuneric, va deveni mai usor sa întelegeti adevarul fintei dvs. Dvs. toti, sunteti în esenta marile suflete care s-au compromis sa experimenteze dualitatea, sa aiba de a face cu probele pe care ea le contine. Multi dintre cei care traiesc azi au atins strafundurile întunericului, însa nu au pierdut nici o data contactul cu Eu-rile lor Superioare. Ca rezultat, multi dentre voi ati gasit în sfîrsit adevarata voastra cale, care va duce înapoi la constiinta plina. O data ce începeti sa va treziti, nu mai aveti cum sa va întoarceti la timpurile vechi, si sufletele de Lumina, vor aduce o schimbare completa în modul de a trai al vietilor voastre.

Noi am însotit progresul vostru de-a lungul a ere de timpuri, si consideram reaizarea voastra în a recupera nivelele voastre de constiinta ca fiind notabila, într-o perioada asa de scurta. Istoria voastra arata ce se petrece cînd sufletele pierd contactul cu Lumina, si în consecinta, cît de greu  a fost sa va ridicati din nou. Cu toate acestea, voi ati dovedit ca este possíbil, si azi multi dintre voi conduc calea de urmat. Facînd-o, voi aduceti pe altii cu voi, si astfel, trezirea cîstiga ritm. Sunteti de felicitat pentru ca ati urcat catre aceasta ocazie si necesitatile ei, si nimic nu va poate opri progresul de aici înainte. De-a lungul a multor timpuri aceste suflete treze au fost evitate de altii care au fost incapabili sa înteleaga adevarul, însa acest lucru se schimba , asa cum vibratiile continua sa se inalte. În scurt timp, va exista o alta mare înaltare în constiinta voastra, si adevarul va sosi la mai multe suflete.

Ne gasim atît de aproape de voi acum, si visitam în mod deschis Pamîntul vostru, în asa fel incît majoritatea oamenilor accepta prezenta noastra în cerurile voastre. Din cauza tehnologiei noastre foarte avansate, armele voastre reprezinta putin pericol pentru noi, si multi dintre voi stiu ca a trebuit sa punem multe dintre ele afara din actiune, atunci cînd o amenintare sa ivit. Voi aveti multe cazuri gravate cu navele noastre, care sunt vazute deasupra instalatiilor voastre nucleare, si luam masuri pentru a va împiedica sa incepeti un alt razboi. Am fost bine-succedati în mentinerea pacii mondiale pe Pamînt, însa trebuie sa permitem ceea ce noi numim  confronturi minore, din cauza motivelor carmice. Cu toate acestea, însotim asemenea evenimente, în mod a garanta ca ele nu ramîn fa
ra control. Eventual, va exista un sfîrsit la toate razboaiele, si o pace durabila pe Pamînt va fi atinsa. Viitorul vostru este asigurat, si schimbarile pe care le experimentati acum, fac parte din purificarea care are loc.

De-a lungul multor timpuri noi am folosit influenta noastra pentru a ghida oamenii vostrii de stiinta, pe parcursul drumului care sa rezulte într-o lume pacifica. Cu toate acestea, nu putem interveni daca altii sprijina înca armele de razboi, însa garantam ca ei nu sunt obisnuiti sa riste un nou razboi mondial. Pamîntul a suportat dispozitive nucleare în multe ocazii, însa ele nu vor putea fi folosite din nou, si noi suntem aici pentru a garanta ca sunteti protejati. Voi aveti liberul-arbitru, însa intrînd în Noua Era, un viitor nou va asteapta, care nu mai permite razboaele care aduc moarte si distrugerea generalizata care a avut loc înainte. Pacea pentru toate popoarele va fi possíbila, o data ce vor fi înlaturati întunecatii de la prezenta voatra. Nu veti avea mult timp de asteptat ca pacea sa fie declarata în lume, însa exista înca un drum lung pentru schimbarile care sunt necesare.

În acest timp, vom continua cu monitorizarea activitatilor pe Pamînt, inclusiv acele ale Mamaei Pamînt, care de asemenea este învaluita în schimbarile care au loc. Convulsiile sunt necesare, pentru a permite ca schimbarile majore sa dea rezultat unui nou Pamînt, purificat de toate resturile de secole de neglijenta si înveninare a pamîntului si a marilor. Poate parea o sárcina aproape imposibila, dar cu cunoasterea noastra avansata si recursurile ilimitate, nu va fi nevoie de mult timp pentru ca sa le obtinem. Suntem, de fapt, pregatiti deja sa mergem înainte cu Mama Pamînt si sa o restauram la conditia ei primitiva, asa cum a fost ea cu multe secole în trecut. Aceste sarcini nu puteau sa fie tratate de catre voi cu cunostintele limitate pe care le aveti, însa vom fi la dispozitie pentru a va ajuta, o data ce curatenia va putea sa înceapa.

Stim ca multi dintre voi si-au extins nivelul de constiinta si înteleg cum adevarul a fost deturpat, pentru ca sa fiti tinuti în întuneric. Fiti siguri ca atunci cînd va fi ora sigura, nu va exista o întîrziere pentru ca sa va familiarizati cu adevarata voastra istorie si cu viitorul glorios care va asteapta pe voi. Poate ati avut viziuni ale unui nou Pamînt, dar în realitate, ea va depasi ideia voastra de ceea ce este pastrat în magazin pentru voi. Toate lacrimile si deceptiile pe care le-ati experimentat, se pare ca nu vor servi la nimic cînd veti vedea schimbarile minunate care au loc. Frumusetea si minunatiile care vor fi ale voastre, ca sa le apreciati, sunt cu mult mai departe de imaginatia voastra presenta.

Eu sunt SaLuSa, de la Sirius, si vin înca o data sa va lamuresc de ceea ce este în curs de a veni. Au plecat amenintarile de razboi si de distrugere, si pacea va domni. Voi fi linga voi, ajutînd sa aducem un nou Pamînt la existenta, si acesta va fi un moment de bucurie pentru voi toti.

Multumesc, SaLuSa.
Mike Quinsey

Dragi prieteni, am inclus un link pentru mensajul lui Blossom , deoarece ea mi-a cerut sa o ajut, în acest fel, asa cum ea se gaseste acum la Londra însotind pe mama sa care este grav bolnava. Desigur, ea este incapabila sa trimita ea însasi ca de obicei, si din aceasta cauza sunt bucuros sa o pot ajuta. – Mike Quinsey


Translator: Star Child 

sâmbătă, 4 iulie 2015

Romîna -- SaLuSa 3 Iulie 2015



SaLuSa 3 Iulie 2015


Evenimentele au loc peste tot pe Pamînt, si aduc modificarile necesare ca vã vor propulsa catre stabilitatea si sfîrsitul acestei lupte. Va fi nevoie de timp, dar suntem la dispozitie pentru ca voi sa aratati directia cea buna. A’’curata’’ tot ceea ce nu mai are loc în viitorul vostru, poate parea o sárcina formidabila, dar cu ajutorul nostru si asistenta Lucratorilor Luminii din întreaga lume, acest lucru va avea loc foarte repede. Pentru a manifesta Noua Era, si în acelasi timp sa se curete tot ceea ce nu mai este necesar, are prea putin aparitia vreunui fel de ordine, dar este controlat si bine planificat. Fiecare dintre voi poate reduce impactul asupra celor care înteleg doar ceea ce se gaseste în fata ochilor lor, stati calmi si lasati pe altii sa stie ca tot ceea ce se întîmpla este pentru binele suprem al tuturor. Pe masura ce vechea era se stinge , asigurati-va ca tot ceea ce era pentru a fi introdus, a fost deja pregatit. Cu toate acestea sa nu va asteptati la prea multe prea repede, dar sa fiti constienti ca schimbarile care indica în mod clar Noua Era, au început deja.

Ceea ce veti asista, va fi înlaturarea graduala a celora care au functii de raspundere, dar au abuzat de puterile lor. Ei pur si simplu nu pot ramîne, deoarece sunt incapabili sa raspunda noilor energii care sosesc. Vechile forme trebuie sa se schimbe, si stim ca marea majoritate a persoanelor înteleg ca ele au fost experimentate si testate cu succes. Acum voi va gasiti pentru ca sa va alaturati vibratiilor mai înalte, si veti beneficia de multele progrese care au fost retinute de catre Illuminati, timp de multi ani. Multe dintre ele sunt evolutii naturale, cu care voi sunteti familiarizati, si ati înteles ca sunt depasite. Chiar daca acestea au fost tinute departe de voi, ele au fost prelucrate timp de multi ani, si sunt gata sa fie puse în folosinta imediat. Acest lucru înseamna ca va exista o întrega secventa de modificari, care vor ridica rapid modul vostru de viata.

De-a lungul anilor problemele au fost rezolvate prin reîncarnari ale celor care au avut cunostintele si capacitatea de a muta  umanitatea mai departe. Acest lucru se aplica la multe inventii si schimbari care va vor ajuta într-un timp relativ scurt. Cu toate acestea, printre primele schimbari, vor fi acelea care împartasesc bogatia Pamintului cu dreptate si pentru toti oamenii. Aceste schimbari sunt legate de reevaluarea monedelor, astfel încît, în cele din urma, va exista ceea ce voi numiti ‘’nivelul cimpului de joc’’. Nu vor mai exista ‘’bogatii’’ si ‘’saracii’’ , deoarece recompensele Pamîntului vor fi împartite în mod egal între toti. Într-adevar, acestea vor fi una din primele schimbari majore care vor avea loc. Cu toate acestea, va avertizam împotriva comentariilor noastre, spunîndu-va ca ele vor fi iminente, si trebuie sa realizati ca aceste schimbari vor lua timp, pentru a fi raspîndite între voi. Asa cum anterior am sugerat, natiunile mai sarace vor fi primele care se vor beneficia de aceste schimbari.

O schimbare binevenita care, fara îndoiala, va multumi multi oameni, va fi introducerea treptata a unui sistem de transport gratuit, care va functiona folosind energia care se gaseste în jurul vostru. Eventual, combustibilii poluanti pe care îi folositi acum, vor fi subsituiti cu energia care este libera de poluare. Aceste modificari vor fi introduse de-a lungul timpului, însa sa nu le asteptati prea curînd. Asa cum va puteti imagina, unele schimbari vor afecta persoanele din întreaga lume, si va fi necesara multa pregatire pentru a evita sa provoace daune. Cu toate acestea, trebuie sa stiti, ca toate domeniile vietii de pe Pamînt, vor fi abordate  pentru a garanta ca voi sa depasiti zilele voastre actuale de metode învechite.

Deci Dragilor, mult se asteapta de la momentul potrivit pentru a fi introduse, si cheia pentru o mare parte din acestea, este eliminarea influentei întunericului. Sau poate ca ar trebui sa spunem, eliminarea complecta, astfel încît ei sa nu mai poata interfera cu planurile pentru viitorul vostru. Trebuie sa va dati seama acum ca timp de ere vietile voastre au fost directionate de catre Illuminati, pentru a le da puterea totala asupra voastra si asupra lumii voastre. Ei nu au ajuns la scopul lor, si acum ca nu mai sunt în masura sa-si exercite puterea lor, este ca nu o vor mai reusi niciodata. Ati putea intreba, de ce au fost autorizati cu posibilitatea unui control complect asupra voastra, iar raspunsul este, ca a fost astfel, pentru experienta si evolutia voastra. Voi ati fost literalmente fortati sa va confruntati cu o situatie care nu ar fi fost permisa sa iasa de sub control, dar pentru a va permite sa testati determinarea voastra de a rezista întunericului. Sa fiti siguri ca voi toti v-ati oferit sa experimentati provocarile implicate, si acum ca se apropie sfîrsitul încercarilor voastre, voi sunteti mult mai mari decît ei.

Veti gasi cu siguranta valoarea experientelor voastre, mai ales daca alegeti sa le folositi pentru avansul tuturor sufletelor. Tineti în minte ca, atunci cînd veti deveni din nou o Fiinta Galáctica, veti avea aproape cu siguranta dorinta de a lasa ca si altii sa se beneficieze de experientele voastre. Nu toate sufletele au nevoie sa treaca prin toate experientele în persoana, dar se por bucura de beneficiile acelora care le au. Amintiti-va ca sunteti ‘’Toti Unu’’ atunci cind cautati sa va ajutati unii pe altii, în loc de a obtine cîstiguri personale asa cum faceti voi pe Pamînt, deoarece nu este nevoie de concurenta, în schimb, cel mai important lucru este cooperarea. Instinctiv, sentimentele voastre sunt acelea, ca doriti sa ajutati toate sufletele sa evolueze, si de aceea suntem aici pentru a va vedea trecînd prin etapele finale al acestui ciclu vechi.

Cînd începeti sa întelegeti adevarul fintei voastre, gasiti mai multa satisfactie în a ajuta rasa umana într-un mod pozitiv. A ridica vibratiile voastre este atît un obiectiv personal, precum si o actiune colectiva pentru a va înalta. Însa timpul este acum scurt pentru ca sufletele individuale sa se alature Noii Ere, pentru ca daca voi nu v-ati ridicat pîna la nivelul cerut, nu veti putea merge mai departe, pina cînd o veti face. Pe de alta parte, nu exista o urgenta implicata. Deoarece poate ca pentru voi este pur si simplu necesar sa începeti un alt ciclu de oportunitati. Daca va simtiti ca va gasiti aproape de a ajunge la Ascensiune, atunci în mod clar merita sa va concentrati eforturile pentru acest succes. Pentru ca întotdeauna va este dat mult ajutor, însa sunteti voi acei care trebuie sa faceti eforturile necesare pentru realiza aceasta.

Poate ati remarcat ca timpul continua sa accelereze, si acest lucru este un semn sigur ca voi va înaltati. Cînd voi va ridicati vibratiile, lasati în urma vechile vibratii, care nu au loc în dimensiunile mai înalte. Acestea sunt la alegerea voastra, deoarece au servit scopului vostru  de a va ajuta sa evoluati. Unele suflete nu sunt pregatite înca sa ia astfel de masuri, si ele vor ramîne la fel ca înainte. Cu toate acestea, puteti fi siguri ca ele vor termina în cele din urma lectiile lor, si vor fi gata pentru a se înalta. Frumusetea evolutiei este ca nimeni nu va forteaza sa progresati în forma diferita de viteza voastra, deoarece acesta este un proces natural.

Eu sunt SaLuSa de la Sirius, mereu în contact cu Mama Pamînt si cu Civilizatia Umana. Tineti în minte ca voi suiti împreuna. Deci, veti continua sa fiti învaluiti cu Mama Pamînt în timp ce Ascensiunea are loc. Voi aveti înca mult drum de parcurs pentru a o atinge, si nimic va fi permis sa opreasca progresul vostru. Noi va trimitem Dragostea noastra si binecuvîntarile, ca întotdeauna.

Multumesc, SaLuSa.
Mike Quinsey



Translator: Star Child

PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com