Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

luni, 16 mai 2016

Romanian - 15 Aprilie, 2016. Mike Quinsey


Romanian - 15 Aprilie, 2016. Mike Quinsey
Asteptarile lumii se maresc, si încrederea ei se amelioreaza, într-o asemenea masura, ca se ofera pentru a sprijini Lumina. Adevarul a început sa iasa la suprafata si minciunile si distorsiunea faptelor nu este asa de usor de acceptat, asa cum era înainte. Perceptia oamenilor asupra a ceea ce se petrece, este revelatia adevarului, si au capacitatea de a discerne atunci cînd informatia falsa circuleaza. Acestea sunt timpurile care au fost prezise, ca tot ceea ce se afla ascuns va fi revelat, si cu toate ca stirile sunt înca foarte controlate de cei apartinînd întunericului, uneori se filtreaza lucruri. Au existat multe demisii atunci cînd Întunecatii au fost revelati, si asa va continua sa fie, pîna cînd se va ajunge la un punct în care locul lor va fi ocupat de Fiintele de Lumina. De fapt acest lucru se petrece deja, la o scala mica, si uneori acest fapt are un efect colateral care împinge sa iasa la Lumina pe altii care au ascuns faptele lor.
Este nevoie de timp pentru ca aceste probleme sa apara la suprafata, dar cu siguranta ca vor iesi majoritatea lor la momentul potrivit. Cîteva Fiinte de Lumina, se gasesc înca în mijlocul a ceea ce se petrece, însa vocile lor sunt amutite ades, de catre cei care ascund înca adevarul. Cu toate acestea, problemele se schimba inclusiv mai repede ca înainte, si se acumuleaza presiune peste cei care sprijina pe Illuminati. Ei stiu ca timpul lor este limitat si aveau speranta sa scape de responsabilitatea actelor lor. Nu exista scapare, si vor trebui sa raspunda pentru actele lor, cu toate ca încearca atît de mult sa evite momentul scadentei.
Asa ca se asteapta din partea voastra sa intrati in Noua Era cu asteptari complete de Ascensiune. Pîna în prezent, daca va pregatiti pentru aceasta, ar trebui sa vedeti ansamblul Umanitatii ca Unul, si ca Fratii si Surorile voastre. Astfel fiind, se asteapta din partea voastra sa tratati pe toti ca egali si cu Iubire Universala, si acest lucru nu este asa de greu cu ar putea parea la început. Aceasta înseamna, cu toate acestea, ca trebuie sa aruncati orice prejudecata pe care o puteti simti, împotriva oricarei alte persoane. Acesta ar trebui sa fie obiectivul vostru, daca doriti sa iesiti din dimensiunile inferioare. Acesta este cel mai mare pas spre înainte si spre în sus, pe care îl puteti da, si îl puteti face daca într-adevar o doriti.
Retineti, ca în curînd veti lasa vibratiile scazute, pentru ca schimbarile au loc cu concentrarea voastra, si perceptia voastra asupra întelegerii spirituale. În orice întîmplare, se afla dorinta voastra pe dedesubt de a se întoarce la vibratiile superioare, pentru ca simtiti ca, caminul vostru se afla acolo, unde puteti trai în pace, si nu sunteti limitati de problemele care se gasesc în vibratiile inferioare. Acestea sunt parte, în mod natural, din experientele pe care trebuie sa le ridicati, daca doriti sa evoluati. Asa cum a fost spus anterior, voi ati acordat sa cadeti în vibratiile scazute, si erati siguri ca în orice moment în care doreati sa progresati, avea sa va fie dat ajutor. Timpul, asa cum îl cunoasteti se afla de partea voastra, însa daca doriti sa profitati viitorul final de ciclu si sa aveti oportunitate sa ascensionati, va trebui sa va aplicati, pentru ca sa atingeti nivelul de vibratie necesar de facut.
Poate ca vi se va parea ca sunteti paralizati în ceea ce se refera evolutia voastra, însa în tot timpul faceti progrese. Poate ca aveti urcari si coborîri, însa progresul este inevitabil, pentru ca, cu cît mai multa experienta obtineti, mai mare este capacitatea voastra de a gasi calea catre acasa. În acest caz, este de unde veniti pentru a dovedi capacitatile voastre de a depasi încercarile care vi se prezinta. Cînd în sfîrsit va veti întoarce la dimensiunile superioare, totul vã va fi dezvaluit, pentru ca ati fost restrînsi cu gravitate de vibratiile joase, si inclusiv v-ati pierdut temporar memoria. Cîtiva dintre voi, aveti un "sentiment" de experiente într-un nivel superior, si ocazional, o amintire a acestuia. Acest lucru uneori rezulta din experientele voastre "afara din corp"în timpul perioadei de somn, cu toate ca majoritatea sufletelor nu pot aduce aceste lucruri la mintea treaza.
Unii se întreaba pentru ce trebuie sa traversati atîta confuzie, pentru a stabili Noua Era. Spus în mod simplu, este rezultatul unei curatenii imense a vechiului care nu mai serveste nevoilor voastre sau scopurilor voastre. Cu toate acestea, multe suflete sunt împotriva de a se elimina ceea ce este familiar pentru ele, si daca aceasta este alegrea lor, ea se va mentine. Cu toate acestea, acest lucru înseamna ca nu vor putea sa continuie sa ramîna pe Pamînt, atunci cînd vibratiile se vor ridica. Asa ca vor avea un timp suficient, pentru a se translada la celalalt "Pamînt", unde vor putea sa continue cu experientele pe care le-au ales. De fapt, nu se vor simti comozi în nivele care vor fi prea înalte pentru confortul lor, si pentru dorinta lor de a continua sa experimenteze joasele dimensiuni. Sa fiti siguri ca înca vi se va da toata asistenta pentru ca sa evoluati la viteza care se va ajusta lor. Nu sunteti niciodata singuri în dorinta voastra de a evolua, si întotdeauna se poate cere ajutor.
Multe suflete evoluate de pe Pamînt, sunt pregatite pentru a servi pe ceilalti, si planul lor a avansat asa cum a fost necesar, pentru ca atunci cînd va fi sigur sa o faca, sa puna în actiune planurile lor. Acest lucru înseamna, ca din cauza constantelor întîrzieri, atunci cînd veti începe, va exista un torent de binevenite schimbari, care vor deveni rapid, realitate. Energia gratuita, va aduce atîtea schimbari într-un timp relativ scurt, ca abea veti avea timp pentru ca sa rasuflati. Însufletirea oamenilor se va schimba de la disperare la speranta, atunci cînd vor vedea ca schimbarile care au loc cu ajutorul Fortelor Galactice, se petrec cu toata viteza. Distributia nu este o problema deloc, atunci cînd considerati ca aveti la dispozitia voastra recursuri imense la care puteti recurge. Dimensiunea provocarii de a distribui noul echipament va fi usor administrata de catre cei care asteapta sa va serveasca.
Schimbarile politice sunt necesare, pentru ca oamenii corecti sa-si ocupe postul pentru a asigura ca totul sa se procedeze cu rapiditate si eficienta. A existat mult din "a se servi pe sine însasi", atunci cînd sa abuzat de privilegiul de a reprezenta lumea. Oameni cu concentrare corecta si cu intentii bune, astepta între culise, si pregatiti pentru ca sa intre rapid în actiune. Voi cu totii sunteti cunoscuti exact prin ceea ce sunteti, si nici un fel de prefacatorie, nici afirmatii false, va vor duce nicaieri. Cu toate acestea, multi dintre voi, sunteti pregatiti pentru ca sa va compromiteti sa lucrati pentru binele celorlalti. Sa fiti siguri ca talentul vostru va fi chemat la rînd, atunci cînd va fi necesar. Lumea va avea de pus multe întrebari, atunci cînd adevarul va începe sa apara, si acolo este unde cei care sunteti iluminati, puteti sa fiti de un mare ajutor.
Acest an continua sa fie înca unul de amintit, si cu toate ca problemele nu se manifesta asa de rapid precum se pretindea, sa fiti siguri ca au loc multe lucruri în spatele scenariului. Spunînd în ultimul rînd, ca nu veti fi deceptionati, atunci cînd cei ai Luminii se vor simti destul de siguri pentru a proceda cu proiectele lor.
Acest mesaj vine de la Sinele meu Superior. Va las cu iubire si binecuvîntari, si fie ca Lumina sa ilumineze zilele voastre, si calea voastra, pîna la finalizare.
Mike Quinsey
Website: Tree of the Golden Light

Translator: Star Child


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com