Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

joi, 11 februarie 2016

Romîna -- 29 Ianuarie, Mike Quinsey



MIKE QUINSEY - Canalizînd Sinele sau Superior - 29 Ianuarie, 2016
Exista multe motive pentru a crede ca în curînd vei deveni constient de începutul unor serii de schimbari, care sunt în curs de a fi experimentate în întreaga lume. Aceste schimbari, care au fost întîrziate un timp, sunt gata pentru a fi dezvaluite, si vor aparea într-o forma ordonata, în asa fel încît sa nu fiti supra-încarcati. Voi trebuie sa retineti în mintea voastra, ca majoritatea persoanelor au putina, sau nici o ideie de ceea ce se pregateste sa vina. Initial, oamenii se vor simti tulburati, însa o data ce ele sosesc, si schimbarile vor fi vazute ca ele sunt pentru cel mai bun interes al lor, ei îsi vor da sprijinul lor. Ei vor avea, natural, opozitia celora care se simt ca vor fi pierzatorii, dar realizate în forma rapida si cu o totala consideratie pentru toti cei implicati, temerile lor, vor fi înlaturate. Sa fii sigur ca, calendarul pentru Ascensiunea ta, este definit, si ca toate evenimentele care te vor duce pîna la ea, pot fi ajustate pentru a garanta ca el sa fie mentinut. Voi veti avea de a face cu persoane care sau întruchipat din împaratiile mai înalte, în mod specific, pentru a ajuta Lumina sa aduca rapid Noua Erã.
Acolo unde vei întîlni tulburare si dezordine, este un semnal ca vechea lume se "demonteaza", o data ce ea nu mai are loc în Noua Era. Vechiul va fi eliminat cît mai repede posibil, deoarece noul este pregatit deja ca sa îi ia locul. Privind în urma, poate parea ca întunericul i-a împiedicat progresul, însa, independent de actiunile lor, el a fost întotdeauna atins. Una dintre principalele caracteristici, a fost aceea de a raspîndi informatia la cît de multe persoane pe cît posibil, ceea ce le-a facut imposibil lor, sa împiedice progresul. În ciuda eforturilor facute pentru a împiedica ca stirile avansarilor sa vina la Lumina, în mod treptat ele sunt scurse de catre acei suficient de curajosi pentru a înainta. Din nefericire, uneori, acest lucru a costat vieti, dar sa fiti siguri ca sufletele învaluite au fost pregatite pentru riscurile învaluite. Toate sufletele stiu cu antecedenta cînd ele îsi vor pune vietile lor în risc, si sa fiti siguri ca ele au fost de acord cu finalitatea de a-si curata vechile karme. Din motive obvii, aceste suflete nu poarta memoria cu ele, deoarece dupa ce s-au întruchipat, acest lucru ramîne în recesul mintilor lor.
Cum viata progreseaza în acest moment, multe suflete înca îsi creeaza karma pentru ele proprii, si acest lucru va aduce rezultate imediate, pentru ca nu exista timp suficient pentru a o purta mai departe. În trecut, puteati sa o faceti, permitînd ca ea sa fi fost rezolvata la momentul adecvat, cînd avea sa fie mai benefic pentru voi. Sa întelegeti ca nu toata karma este, zicînd astfel, pentru a corecta greselile pe care le-ati comis, deoarece de asemenea poate fi vazuta ca o "recompensa" pentru actele de bunatate, sau ceva similar. Eventual, veti învata tot adevarul vietilor voastre, cînd ele vor fi revazute, si acest lucru poate fi un moment foarte revelator. Un lucru cu siguranta vã va putea surprinde, este acel ca, fiind o Fiinta de Lumina, voi ati avut multe suflete ajutîndu-va de-a lungul vietilor voastre. Ele au fost alese pentru ca ele aveau experienta care avea cea mai mare probabilitate sa va beneficieze. De asemenea, voi ati fi putut avea pe cei care uneori sunt numiti "portarii", care ramîn lînga voi tot timpul, pentru a împiedica interferentele nedorite, sau atacurile psihice în viata voastra.
Fiecare suflet va avea cel putin un ghid, pentru a garanta ca planul sau de viata va fi îndeplinit, si astfel, voi puteti vedea ca viata nu este doar o serie de evenimente la întîmplare, asa cum unii cred. Fiecare eveniment, este planuit cu grija, pentru a garanta sa aiba maximul de valoare pentru voi. Majoritatea dintre voi va avea fiinte angelice alaturi, pentru ca sa îndepliniti Voita lui Dumnezeu, si ele sunt extrem de puternice si complet dedicate cauzei lor. Daca va aflati într-o pozitie dificila, si poate, viata voastra se va gasi în pericol, invocati pe Arhanghelul Mihail. Exista mult ajutor care este dat, însa el nu este pus asupra voastra, deoarece ar putea sa interfereze cu liberul vostru arbitru. Cu toate ca voi aveti un plan de viata, cu care ati concordat înainte de a întrupa, voi puteti într-un anumit moment sa schimbati cursul vietii voastre. Cu toate acestea, Ghizii vostrii, vor face cel mai bun al lor, pentru a garanta ca voi sa va urmati planul, deoarece în mod clar, planul vostru de viata este destinat sa acopere necesitatile voastre în anumite experiente care va vor ajuta în evolutia voastra.
Federatia Galactica ramîne aproape de voi, chiar daca sunt invizibili. Deoarece voi veti intra într-o perioada foarte importanta, veti avea nevoie de protectia ei, deoarece întunericul nu va ezita sa distruga mari parti ale planetei, pentru a încerca sa-si mentina puterea. Cu toate acestea, sa nu va fie teama, deoarece nu pot exista activitati ale lor care pot sa ramîna ascunse, pentru ca ei sunt urmariti oriunde vor încerca sa se ascunda. Singurul liber arbitru pe care îl au este limitat, si nu permite mare distrugere de nici un tip. Numai întunericul întretine ideia ca probabil, va avea loc un atac "fals". Înca o data, sa nu ramîneti prea preocupati, pentru ca noi avem autoritatea sa intervenim daca ei încearca un eveniment mare. Extinderea abilitatilor lor pentru a cauza probleme, a fost limitata în mod sever. Ei au fost deja impiedicati riguros în planul lor de a fugi si de a lasa Pamîntul, si în prezent nu o pot face, si "Alianta Sferelor" este pozitionata în jurul lor.
Unul din ultimele evenimente care vor avea loc, va fi atunci cînd Federatia Galactica va putea vizita în mod deschis Pamîntul. Dupa aceea, vor avea loc mari sarbatoriri, caci, pacea permanenta va fi fost obtinuta, si toate formele de viata vor fi capabile sa profite de viata fara interferente. Progresul, în cele din urma, va continua accelerat înainte, si perioadele întunecate ale istoriei voastre, vor fi uitate. A mult asteptata Era de Aur, va fi început într-adevar, si viata voastra va deveni un mare izvor de placere si satisfactie. Timpul vostru de viata se va mari de asemenea cu înaltarea vibratiilor, si va atinge un punct în care va inversa procesul de îmbatrinire. Va veti trai vietile ca niste tineri maturi, si veti ramîne astfel, pîna cînd veti hotarî, ca aveti nevoie de înca o încercare pentru a continua evolutia voastra. Voi veti fi de acord ca toate problemele si durerile de cap pe care le-ati experimentat, vor parea a fi atît de îndepartate, în asa fel încît ele nu mai au loc în viata voastra.
Cu întelegerea voastra ca schimbarile care se gasesc la îndemîna, veti fi capabili sa ajutati pe altii care vor putea fi confundati, si uneori, cu frica la ceea ce viitorul le rezerva. Informati-i usor, fara ca sa dati prea mult de fiecare data. Oamenii vor avea nevoie de timp pentru a întelege ceea ce se petrece, si sa aiba siguranta ca la sfîrsit, va fi pentru beneficiul lor. Va fi evident, o data ce schimbarile vor începe, si ei vor vedea ca lucruri mai bune au loc. O data ce stirile pozitive se vor raspîndi, acest lucru va ajuta sa înalte vibratiile si mai repede. Poate ca v-ati dat seama ca în aceeasi epoca anul trecut, totul parea ca se accelereaza, însa în acest an, totul pare a fi si mai rapid înca. Este un semnal clar, ca totul decurge bine, si ridicîndu-va catre vibratiile mai înalte.
Mama Pamînt începe sa faca schimbarile pe planeta, si în multe tari, voi experimentati extreme climatice. Nu va preocupati, caci nu este sfîrsitul lumii, însa este aparitia Noului Pamînt. Pare a fi foarte haotic, uneori, însa o data ce vor fi facute schimbarile, rapid se va stabili un model de clima agradabila pentru toti.
Acest mesaj vine de la Sinele meu Superior. Va las cu iubire si binecuvîntari, si fie ca Lumina sa ilumineze zilele voastre, si calea voastra, pîna la fnalizare.
Canalizat de Mike Quinsey

Translator: Star Child



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PUTIN WORLD ORDER




2017.07.08 - Putin Conference after G20 Summit - RO from Roberto Petitpas on Vimeo.



BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com