2017 FSB Meeting - RO from Roberto Petitpas on Vimeo


BOTH VIDEOS AVAILABLE IN ENGLISH,FRENCH, ROUMANIAN, AND PORTUGUESE


Followers

Nu mai avem NIMIC de pierdut, divulgînd publicului TOT ceea ce stim!!!

The HAARP Report

vineri, 10 ianuarie 2014

27.12.2013



SaLuSa 27.12.2013

1 . Iatã-vã la sfârșitul încã unui alt an , care a fost important în multe aspecte . Timpul a continuat să accelereze , și poate fi văzutã o diviziune clară între vechi și nou . Cei care apartin întunericului , nu progresează așa cum ar fi dorit , după cum simteau ei cã erau pe cale de a prelua controlul asupra lumii . Ei nu au luat în considerare cantitatea tot mai mare de Luminã care a fost introdusã pe Pãmînt . Astfel că, aproape neobservatã , Lumina a devenit cea mai puternică forță pentru bine . Progresul sãu nu mai poate fi amînat , și este destinatã pentru a fi mijlocul de a scoate întunericul .

2 . Acest ciclu si-a finalizat cursul , iar acum, Lumina este forta dominantã pe Pãmînt . Tumultul vizibil nu este decît un semn al Luminii pentru a restricționa capacitatea întunericului să-și continue marșul lui, pentru a controla lumea . Acesta a fost planificat întotdeauna în acest fel, astfel încât , cu cît mai mult îsi întinsese puterea sa asupra poporului , nici o datã  nu avea sã obtinã un control total . Ciclul si-a terminat cursul său și a început un alt nou ciclu , care va aduce pace și bucurie complectã pentru toate sufletele . Nu există nici o posibilitate a întunericului  sã-si exerciteze puterea sa asupra rasei Umane .
3 . Cum voi  sunteti fermi și nu sunt afectati de evenimente externe , consolidati Lumina care devine tot mai puternică . Trăiti  în lumină, și puteti sã vã trăiti viața într-un mod care îi ajută pe alții să se înalțe cu voi . Viitorul An Nou va anunta multe schimbări , care vor trimite un semnal puternic că Lumina este purtãtoarea Noii Ere în existență . Anul 2014 va fi intersecția care permite să se facă un progres rapid , și semnalizează adevăratul început al Epocii de Lumină. Fiecare dintre voi a fost selectionat pentru a se gãsi aici, pentru această ocazie , și pentru mulți , viața dintr-o dată, vă va oferi schimbările pe care le-ati solicitat . În calitate de Lucrãtori ai Luminii , fiecare are ceva de oferit , care vor fi folosit la momentul potrivit . Deci, nu vă faceți griji , sau simtiti că contribuția voastră este micã în comparație cu altele , o datã ce  toate sunt importante pentru totul.

4 . Toti ati parcurs un drum lung cu experiențele voastre , și datoritã lor , sunteti mai mari decât erati, atunci cînd ati inceput cãlãtoria voastrã . Nici o experiență este lipsitã de valoare și nu este nevoie sã faceti comparații cu altii , pentru că toată lumea are un plan de viață individual unic . Nimeni nu este mai mare sau mai mic decât un alt suflet . Faceti parte dintr-o familie mare, care  caută Tatăl / Mama Dumnezeu , de unde ati provenit . Când toti vã veti reuni ca Unul , nu va exista un singur suflet, care sã fie considerat mai bun decât altul , pentru că toti călcati pe aceeași cale și doar,  vã aflati în faze diferite.

 5 . Cînd vã veti vedea , reflectati în altii,  veti ști cã sunteti legati în mod inexplicabil și , în realitate , sunteti Unu. Cu toate acestea,  chiar pe mãsurã ce avansati în această înțelegere, încã continuati sã fiti o Lumină individualã între toate celelalte. Atunci când sunteti menționati ca " Zei (D-zei)", este o stare de Unitate pe care o experimentati , atunci când vã întoarceti la Dumnezeire . În lipsa unei expresii mai bune , este Cãminul vostru , de unde ati venit , și când Dumnezeu va dori să experimenteze un pic mai mult , toate sufletele vor fi trimise din nou pentru acest motiv .
6 . În acest moment vã este greu sã vã imaginati sau amintiti stările voastre mai înalte de a fi , dar, în curând, veti fi pe calea recunoașterii depline . Acest lucru se va întâmpla în etape si, în primul rând , veti obtine conștiinta deplinã . Din necesitate, ati trăit multe vieți în vibrațiile mai joase, cu o constiintã limitatã. Provocarea a fost de a găsi calea înapoi la Dumnezeu , prin propria voastrã experiență , din aceastã cauzã, fiecare suflet se deplasează la propriul ritm , și vã gãsiti pe cãi diferite . Amintiți-vă de asemenea că, pentru încarnări specifice, sunteti legati de anumite energii , care vã vor imbunãtãti sansele de succes .

 7 . Cum deveniti din ce în ce mai mult Unii cu Lumina , veti fi mult mai treji pentru realitatea adevăratului vostru Eu. Voi nu sunteti, doar, corpul vostru,  care  servește numai nevoilor voastre , în timp ce stati pe Pămînt . Da, aveti , de asemenea, un corp eteric , care este mult mai perfectionat, pentru a permite existența în vibrațiile mai înalte , însã aveti mult mai mult unde sã mergeti . În cele din urmă , veti deveni adevărate Ființe de Lumină , dar, încã puteti crea un " corp "pentru voi, atunci când aceastã necesitate va apãrea. Este interesant de observat că, atunci când creati un corp pentru a permite mișcarea prin dimensiunile inferioare,  pînã la un anumit punct, el va fi un factor limitant.
8 . Dragilor, aruncați toate sentimentele de oboseală sau de îndoială, pentru cã vibratiile sunt în creștere și voi sunteti în curs de intinerire. Ridicati-vã deasupra îndoielii sau necredinței, uitati-vã înainte și mergeti în Luminã. Lãsati grijile în urmă și fiti siguri că totul este în perfectã ordine. Poate fi dificil, dar trebuie să începeti sã descărcati "bagajul" vostru, pentru cã nu puteti sã-l luati pe tărâmurile superioare. Gînditi-vã mare, gândiți-vã pozitiv, pentru cã ati făcut deja munca grea pentru a ajunge la acest punct în evoluția voastrã. De asemenea tineti în minte, că aveti multe suflete cu voi în călătoria voastrã, fãceti tot posibilul pentru ca sã vă orientati spre un drum sigur și gratificant.

Sunt Salusa și din nou vă asigur că totul este bine și noi suntem cu voi pe tot drumul. Dragostea noastră și Binecuvântările noastre vã însotesc.

Mulțumesc, Salusa

Mike Quinsey.


 Traducere: Florika 







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nave lenticular

INVOC

Vă rugăm să faceţi clic pe pătratul din dreapta, în partea de jos a paginei videou-lui, pentru a obţine subtitrarea.

O INVOCARE

14:02:2014 - 09:00H BRISBANE, AUSTRALIA

14:02:2014 – 01:00H BUCHAREST, ROMANIA

http://24timezones.com/

sorin

gtc

Telepathy Event - First Contact with ETs - Live!

de
Berlin
Saturday, 9:00 a.m.
uk
London
Saturday, 8:00 a.m.
es
Madrid
Saturday, 9:00 a.m.
ru
Moscow
Saturday, 12:00 p.m.
fr
Paris
Saturday, 9:00 a.m.
se
Stockholm
Saturday, 9:00 a.m.
at
Vienna
Saturday, 9:00 a.m.
usdv
Denver
Saturday, 1:00 a.m.
usla
Los Angeles
Saturday, 12:00 a.m.
usmp
Memphis (TS)
Saturday, 2:00 a.m.
usny
New York
Saturday, 3:00 a.m.
ussf
San Francisco
Saturday, 12:00 a.m.
br
Rio de Janeiro
Saturday, 5:00 a.m.
ca
Vancouver
Saturday, 12:00 a.m.
tr
Istanbul
Saturday, 10:00 a.m.
za
Kapstadt
Saturday, 10:00 a.m.
id
Jakarta
Saturday, 3:00 p.m.
cn
Shanghai
Saturday, 4:00 p.m.
au
Sydney
Saturday, 7:00 p.m.
il
Tel Aviv
Saturday, 10:00 a.m.
jp
Tokyo
Saturday, 5:00 p.m.

Telepathy Live Event
The transmission of the event will start automatically - Please reload this page as may be necessary!

General InformationExchange experiences of participants
• Website: CzechCzech• Facebook: fcdeErstkontakt - Live Telepathie Event
• Website: FrenchFrench• Facebook: fcusFirst Contact - Live Telepathy Event
• Website: ItalianItalian• Facebook: fctrİlk Temas / Telepati
• Website: DutchDutch
• Website: PortugalPortugueseImportant! - Information for first participation - Introduction
• Website: RussiaRussian• Video + Tutorial: DeutschGerman
• Website: TurkishTurkish (Facebook)• Video + Tutorial: EnglishEnglish
Video transcript incl. tutorial for telepathic contact
• Tutorial: trusEnglish
• Tutorial: tritItalian
• Tutorial: trtrTurkish (Facebook)

Petition

Dezvãluirea pe deplin a prezentei ET pe Pãmînt, de cãtre Guvern

Full government disclosure of ET presence on Earth

https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

De ce este important

Prezenta de civilizatii extraterestre pe Pãmînt si în jurul lui, a fost declaratã public de sute de martori în prima mînã, inclusiv oficiali militari, astronauti si piloti de aviatie civilã.

A fãcut obiectul unei acoperiri timp de mai mult de 60 de ani, de acord cu mãrturiile date de aceste persoane, fãcute publice în cadrul Proiectului Dr. Steven Greer, si al documentarului recent, SIRIUS, precum si prin Audierea Cetãtenilor despre Dezvãluire=Audientele cetãtenilor despre Divulgare, care a avut loc în National Press Club, în Washington DC, în Aprilie/Mai 2013.

Aceastã ascundere(acoperire), folosind dezinformarea mediaticã si farsele, a împiedicat Omenirea de la un contact deschis cu cetãtenii galactici binevoitori si foarte avansati, capabili sã facã cãlãtorii interstelare, mai rapide decît viteza luminii. În acest sens, liderii mondiali au privat aceastã planetã de tehnologii de propulsie si energie avansate, care puteau sã fi transformat complect civilizatia omeneascã, ridicîndo-a la un nível înalt de bunãstare globalã, inter-relationamente si sãnãtate ambientalã, cu care foarte putini pot chiar visa.

Planeta noastrã, poate doar, sã se îndrepte cãtre o crizã mai profundã, sub controlul complexului militar-industrial, si al corporatiilor de combustibile fosile, care trag de sforile guvernului, prin alternative întîrziate, care puteau duce la nãruirea puterii lor, împreunã cu cabala de interesse investite.

Recunoasterea deschisã de cãtre guvernele de pe Pãmînt, a popoarelor extraterrestre avansate, este pasul necesar, pentru a începe urmãtorul capitol al Umanitãtii, si al planetei noastre. Claritatea este vitalã, în cazul în care Umanitatea se va conecta cu succes cu ET, si se va apropia cu bunãvointã, diferentiatã în prezent, prin reprezentarea comunicatiei mass-media, de cãtre entitãtile negative, sau agentiile omenesti posibile, care utilizeazã nave în scopuri de energie inversã, cu obiective necunoscute. Lipsa de transparentã, creeazã confuzie, si un potential pentru actiuni distructive.

Trebuie sã luãm o atitudine de compasiune si libertate ACUM, si sã chemãm Natiunile Unite si toate guvernele lumii, pentru a da un pas înainte, a recunoste adevãrul contactului binevoitor cu Pãmîntul, si sã începem sã ne angajãm în mod deschis cu vecinii nostrii galactici, pentru a vindeca lumea noastrã.


https://secure.avaaz.org/en/petition/Full_government_disclosure_of_ET_presence_on_Earth_now/?cHQipcb

2012



Apasă pe butonul cc pentru a alege traducerea in limba dorită.

Click the video button CC to choose your language subtitles




Declaratia Libertatii Umane


Fiecare fiinta este un suflet divin si etern, care traieste intr-un corp temporar. Fiecare fiinta a fost vie inainte de a se naste si va continua sa traiasca dupa ce moare.


Fiecare suflet intra in viata fizica cu scopul de a experimenta si de a se educa, putand, de-a lungul multor vieti, sa invete adevarata sa identitate ca parte din Divin.


Viata insasi este un proces constant de evolutie spirituala si de desfasurare, bazata pe libera alegere, care continua pana in momentul in care noi realizam adevarata noastra natura si ne reintoarcem la Divin, din care am venit.


Niciun suflet nu intra in viata pentru a servi pe un altul, cu exceptia alegerii acestei experiente, ci pentru a servi propriul scop si acela al Divinului din care a venit.


Intreaga viata este guvernata de legi universale, care preced si cantaresc mai mult decat legile umane. Aceste legi, asa cum sunt si legea karmei, legea atractiei si legea liberului arbitru, sunt decretate de catre Dumnezeu, pentru a ordona existenta si pentru a asista orice persoana in a-si atinge scopul vietii ei.


Niciun guvern nu ar trebui sa supravietuiasca, in conditiile in care el isi sustine existenta din supunerea fortata a poporului sau, ori in conditiile in care acesta neaga poporului sau drepturile si libertatile de baza.


Viata este miscare dintr-o existenta in alta, in diferite locatii prin univers si in alte universuri si dimensiuni ale existentei. Noi nu suntem singuri in univers, ci il impartim cu alte civilizatii, marea parte a acestora fiind iubitoare a pacii, multe dintre acestea sunt mai avansate decat suntem noi, unele dintre ele fiind vizibile cu ochii nostri, iar altele nefiind vizibile.


Dovada celor cinci simturi ale noastre nu reprezinta dovada finala a existentei. Oamenii sunt fiinte atat spirituale, cat si fizice, iar partea spirituala a vietii o transcende pe cea fizica. Dumnezeu este un Spirit si ultima sa manifestare ca Adevar al Lui Dumnezeu nu este fizica, ci este de natura spirituala. Adevarul se gaseste inlauntrul nostru.


Dumnezeu este Unul si, astfel, sufletele sunt numai Unul. Acestea formeaza o Unitate. Ele sunt menite sa traiasca in pace si armonie impreuna, intr-o "unitate comuna" sau comunitate. Folosirea fortei pentru a incheia disputele este impotriva legilor naturale. Fiecare persoana ar trebui sa aiba dreptul de a-si realiza propriile actiuni fara forta, atat timp cat alegerile acesteia nu ranesc alte persoane.


Nicio persoana nu va fi obligata sa se casatoreasca fara sa-i fie respectat liberul arbitru. Nicio femeie nu va fi obligata sa ramana insarcinata, daca aceasta nu e dorinta ei. Niciunei persoane nu-i vor fi impuse viziuni sau crezuri, care se impotrivesc propriilor conceptii. Nimic vital existentei nu va fi tinut ascuns, atat timp cat comunitatea are posibilitatea de a darui.


Fiecare persoana va avea dreptul de a gandi, de a vorbi, de a se comporta dupa voia inimii atat timp cat nu-i raneste pe ceilalti. Fiecare persoana are dreptul de a alege, de a studia, de a-si urma cariera aleasa, fara niciun fel de impediment, atat timp cat nimeni nu este ranit.


Nimeni nu are dreptul de a ucide. Nimeni nu are dreptul de a fura. Nimeni nu are dreptul de a se impune sub nicio forma.


Orice guvern care-si raneste cetatenii, care ii priveaza de bunuri sau de drepturi, fara permisiunea acestora, sau care porneste razboi impotriva vecinilor sai, indiferent de posibilele justificari, isi pierde legitimitatea. Niciun guvern nu poate exista fara permisiunea poporului sau. Toate guvernele au sarcina de a se preocupa de bunastarea cetatenilor sai. Orice guvern, care-si obliga cetatenii sa actioneze in propriul sau beneficiu, in timp ce interesele lor sunt abandonate, isi va pierde legitimitatea.


Barbatii si femeile trebuie sa se bucure de vieti fericite, lipsite de nevoi, oriunde doresc si in conditiile pe care si le doresc, cu conditia ca alegerile lor sa nu-i raneasca pe ceilalti si sa fie realizabile.


Copiii trebuie sa traiasca sub protectia binefacatoare a tuturor, fara a fi exploatati, bucurandu-se de respectarea tuturor necesitatilor vietii, educatiei si sanatatii.


Toate formele de exploatare, asuprire si persecutie sunt impotriva legilor universale si naturale. Orice neintelegeri se vor rezolva pe cale amiabila.


Orice lege umana, care e impotriva legilor universale si naturale, este invalida si ar trebui sa dispara. Punerea in aplicare sau executarea oricarei legi umane, care sta impotriva legilor naturale si universale, aduce consecinte de netagaduit, in aceasta viata sau intr-o alta. Daca cineva poate scapa de justitia timpului sau, de Justitia Divina nu scapa nimeni.


Toate rezultatele vin in slava lui Dumnezeu si in Dumnezeu cautam implinirea nevoilor noastre de Iubire, Pace si Intelepciune. Asa sa fie. Amin.

The ET Presence on Earth (Panel discussion with Richard Dolan and European ....

The Galactic Federation through Wanderer of the Skies




Click the link:
http://wandererodtheskies.blogspot.com